Repetiţiile pe mare prilejuite de Ziua Marinei au fost, ieri dimineaţă, afectate de o ceaţă densă. Pentru că vizibilitatea pe mare a fost de doar 200-300 de metri, exerciţiile demonstrative ale navelor militare aflate în dispozitiv au început cu întîrziere. Pe faleză, turiştii aflaţi în zonă au putut asista la ceremoniile militare, printre care ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz, la defilarea gărzii de onoare şi la exerciţiile demonstrative desfăşurate de cele 20 de nave militare. Repetiţiile generale au fost onorate de prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral de flotilă Dorin Dănilă, şi comandantul Flotei, contraamiral de flotilă Mircea Rusmănică. Dacă ultimele retuşuri la faţada Comandamentului Flotei erau rezolvate cu calm de cîţiva muncitori, nu departe de ei, infanteriştii marini montau cîteva instalaţii militare pentru evenimentul de pe 15 august. Sonorizarea realizată de specialiştii trimişi de la Bucureşti, de Ministerul Apărării, a funcţionat ireproşabil. Potrivit autorităţilor locale, manifestările organizate de Ziua Marinei vor fi deosebite în acest an, fondurile utilizate fiind de aprox 100.000 de euro. În Mangalia, deşi mai modeste, pregătirile pentru Ziua Marinei au fost la fel de bine primite de turişti. Aici s-a desfăşurat o expoziţie de navomodele, peşti marini şi crustacee în recepţia hotelului militar. Demonstraţii artistice ale Fanfarei Militare şi spectacolul artistic oferit de ansamblul \"Doina al Armatei \" au fost răsplătite cu generozitate de aplauzele publicului. Din decor s-a simţit pretutindeni absenţa frustrantă a marinei civile. Manifestările dedicate Zilei Marinei continuă astăzi şi la Constanţa, dar şi la Mangalia.