După ce mi-am trăit o jumătate din viaţă sub regimul comunist, asta dacă mi-ar da Dumnezeu norocul să supravieţuiesc pînă la 70 de ani, iar un sfert din această durată am petrecut-o pe vremea dictaturii lui Ceauşescu, acum, după 20 de ani de la Revoluţie, sînt martorul unei „găselniţe” imbecile pe care, de fapt, nici măcar nu ştiu cum să o calific! Sincer vobind, n-aş fi crezut că o tiranie, un regim despotic care a omorît sute de mii de oameni (mă refer la întreaga perioadă de 45 de ani, cît a durat comunismul în România, indiferent dacă s-a numit socialism sau altfel) va căpăta un nume propriu şi va deveni „marcă înregistrată” la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci…

Săptămîna trecută, o televiziune „de nişă”, cum se spune în limbajul mass media, a dedicat două sau trei emisiuni consecutive celebrei enigme a banilor lui Ceauşescu. La una dintre aceste emisiuni a fost invitat şi inginerul Mircea Oprean, soţul defunctei Zoia Ceauşescu, fiica Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu. Ginerele cuplului dictatorial care a terorizat ţara noastră timp de aproape un sfert de secol a prezentat în direct certificatul de marcă înregistrată ce poartă numele „Ceauşescu”. Fac toate aceste precizări, pe scurt, pentru cei care, din întîmplare, nu sînt la curent cu această informaţie.

Cum să comentezi o asemenea insultă la adresa poporului român? Ce simt în clipa asta urmaşii deţinuţilor politici sau rudele mamelor care au fost nevoite, din motive economice, să avorteze, pentru a nu avea prea mulţi copii de crescut, pierzîndu-şi viaţa în acest fel?! Aşadar, tocmai cel despre care scriam, într-un editorial, acum vreo lună, cînd ar fi fost sărbătorită ziua sa de naştere, că refuz să-i aştern numele pe hîrtie, pentru că mi-a mîncat cei mai frumoşi ani din viaţă, a ajuns astăzi să denumească o „marcă” protejată de lege…

Oare ce se ascunde sub această monumentală prostie? Ce „brevetează” o astfel de marcă? După umila mea părere, începînd din acest moment istoric (o să rîdeţi sau o să plîngeţi, dar este un cutremurător moment istoric!), toate suferinţele noastre trecute au căpătat un nume. Foamea ce ne bîntuia în acei ani de groază, cînd stăteam cu orele la coadă, încercînd să cumpărăm o pungă cu „tacîmuri”, un „salam” şi două pîini, acea foame se numeşte acum, juridic vorbind, „Ceauşescu”. Frigul din casele noastre, în care dîrdîiam, deşi eram înfofoliţi, privind pe furiş televiziunea bulgară, pentru că programul românesc de două ore pe zi devenise irespirabil, acel frig se numeşte acum în mod legal „Ceauşescu”. Frica sau spaima care ne teroriza pe toţi, făcîndu-ne atenţi pînă la obsesie cu cine vorbim şi ce vorbim, acea frică a căpătat definitiv numele de „Ceauşescu”.

În acest fel, culmea ironiei istorice, condamnarea comunismului, petrecută acum doi ani în Parlamentul României, s-a transformat într-o condamnare parţială a „mărcii înregistrate Ceauşescu”, deoarece vinovăţia este împărţită şi cu alţi satrapi comunişti.