CEC estimează creşterea activităţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CEC estimează creşterea activităţii

Economie 16 Septembrie 2010 / 00:00 310 accesări

CEC Bank îşi propune, pentru acest an, o creştere de două cifre a soldului creditelor acordate persoanelor juridice, însă estimează o scădere a creditelor pentru persoane fizice, a declarat preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea. „Anul trecut, CEC a fost probabil singura instituţie de credit care a crescut volumul creditelor în condiţiile în care întreg sistemul bancar a înregistrat un recul de 3,6 sută la soldul creditelor. Noi am avut o creştere de 16%. Anul acesta dorim să repetăm isprava, sigur nu va fi chiar aşa de uşor. Pornim şi de la o altă bază mai mare, ca să faci o creştere de două cifre este mai greu. Condiţiile s-au mai schimbat pentru că, la nivelul persoanelor fizice, creşterile sunt de fapt descreşteri, iar soldul creditelor se duce din ce în ce mai în jos pentru că se rambursează mult mai mult decât se acordă”, a spus Gheţea.

Taguri articol


12