Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că începând cu 2 august, CEC va acorda credite pentru reabilitarea termică a căror dobândă va fi subvenţionată de stat şi că speră că şi alte bănci vor intra în acest program. „Din 2 august, programul poate fi accesat de către cetăţeni şi până în acest moment, avem confirmarea CEC-ului că din 2 august oamenii vor putea merge la CEC şi să solicite garanţie guvernamentală – adică iau bani cu garanţia statului pentru a-şi reabilita termic blocul şi dobânda va fi plătită de către stat. M-am asigurat de asemenea că în perioada următoare se încheie Convenţia între Fond şi Ministerul Finanţelor şi există şi mecanismele tehnice pentru convenţiile care se încheie între Ministerul Dezvoltării Regionale şi bănci pentru finanţarea dobânzii\", a declarat premierul la finalul întrevederii cu reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare pentru IMM-uri. Premierul şi-a exprimat speranţa ca şi alte bănci, în afară de CEC, să intre în acest program. \"Până în acest moment, avem un răspuns clar de la CEC. Spun asta pentru că, cu cât este mai mică dobândă, cu atât mai mulţi cetăţeni vor fi sprijiniţi în acest program, pentru a avea dobânda subvenţionată de către stat. Noi am pus un plafon de 1,9+ EURIBOR în normele metodologice. Cu alte cuvinte, băncile care vor veni în acest program vor putea să-i sprijine pe cetăţeni cu creditarea pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe. Sper ca din 2 august să nu avem nici un fel de reţineri pentru ca la CEC şi la alte bănci – sper ca până atunci să îşi manifeste disponibilitatea – pentru ca românii să poată merge să îşi ia credite pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuit\", a conchis primul-ministru. Executivul va oferi o garanţie de stat pentru credite pe o perioadă de până la 5 ani, contractate de asociaţii de proprietari şi proprietari de locuinţe unifamiliare şi a căror dobândă va fi subvenţionată în totalitate de stat, a decis miercuri Guvernul. Premierul Boc a precizat după şedinţa Executivului că pentru acest program sunt puse la dispoziţie 50 de milioane de euro pentru garantarea creditelor luate de proprietari sau asociaţii de proprietari pentru reabilitarea termică a locuinţelor, iar suma va putea fi suplimentată dacă vor exista solicitări în acest sens.