Acest concept politic a mai fost folosit de analişti în discuţiile asupra acordului României cu Fondul Monetar Internaţional. Dar problema devine cu adevărat sensibilă în perspectiva hotărârii pe care s-ar putea să o ia mâine Curtea Constituţională referitoare la legea fraudată a pensiilor. Nu e vorba numai de reproşurile opoziţiei legate de procedura viciată, ci şi de fondul chestiunii.

Dacă judecătorii de la C.C.R. resping legea, ceea ce i-ar bucura pe toţi românii, asta ar risca să încurce relaţiile ţării noastre cu FMI-ul, care a condiţionat acordarea unei părţi din împrumutul pe care noi l-am contractat de reformarea sistemului autohton de asigurări sociale prin adoptarea unei asemenea legi. Acest fapt înseamnă că magistraţii nu vor judeca doar constituţionalitatea legii în sine, ci şi consecinţele financiare pe care le va suporta România în cazul respingerii ei. O asemenea realitate dovedeşte că statul român, prin politica nesăbuită a lui Traian Băsescu şi Emil Boc, şi-a cedat, într-adevăr, o mare parte a suveranităţii naţionale, mai ales din punct de vedere economic şi financiar! Este una să faci parte din Uniunea Europeană şi cu totul altceva să ajungi în situaţia în care viaţa pensionarilor români, dar şi multe alte legi, să fie hotărâte nu la Bucureşti, de guvern, ci la New York, de Banca Mondială...

După cum se vede, nu este nevoie să-ţi \"vinzi\" ţara, la propriu, nici să cedezi părţi din teritoriul ei, atentând la integritatea unităţii sale statale, ci poţi să o scoţi doar \"la mezat\", la figurat vorbind, ca şi când cineva şi-ar da moşia în arendă pe mâna unui vechil străin. Există vreun paragraf în Codul nostru Penal pentru aşa ceva?