Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat din nou, ieri, la Strasbourg, cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, încarcerată în ţara sa din august 2011. În cadrul unei şedinţe a Camerei, deschisă în mod excepţional publicului şi în prezenţa fiicei sale Evghenia, reprezentanţi ai Guvernului ucrainean şi ai lui Timoşenko au repetat argumentele cu privire la legalitatea sau nu a condamnării acesteia, condiţiile în care este deţinută şi tratamentul medical. ”CEDO constituie singura speranţă pentru Timoşenko”, a subliniat, în finalul intervenţiei sale, Serghei Vlasenko, unul dintre avocaţii lui Timoşenko. Înainte de finalul şedinţei, trei judecători CEDO au adresat anumite întrebări celor două părţi, referitoare la condiţiile de detenţie şi tratamentul medical al Iuliei Timoşenko. După încheierea audierii, Curtea intră în deliberări. Ea va anunţa o decizie într-o etapă ulterioară.
Încarcerată de un an, Timoşenko a fost condamnată, în octombrie 2011, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, în urma semnării unui contract de gaze cu Rusia, considerat dezavantajos pentru Ucraina, în perioada în care era şefa Guvernului. Unul dintre liderii Revoluţiei Portocalii din Ucraina, în 2004, Timoşenko a denunţat întotdeauna acest proces drept o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, ales în această funcţie în 2010. În faţa Curţii de la Strasbourg, reprezentanţii acesteia subliniază că detenţia sa este motivată politic şi că nu a existat un control jurisdicţional asupra legalităţii detenţiei sale în arestul din Kiev, unde a fost deţinută o perioadă. Condiţiile în care este deţinută nu sunt satisfăcătoare şi nu ar fi primit niciun tratament pentru numeroasele probleme de sănătate cu care se confruntă.