Praga a semnat un contract cu grupul american General Dynamics pentru a cumpăra 107 vehicule blindate de tip Pandur II, în pofida crizei economice mondiale, a anunţat, vineri, la Praga, Ministerul ceh al Apărării. Primele 17 vehicule de tip Pandur II, produse de societatea austriacă Steyr Daimler Puch, vor fi furnizate armatei cehe pînă la sfîrşitul acestui an, iar ultimele în 2013, potrivit contractului în valoare de 14,4 miliarde de coroane (541 de milioane de euro), a anunţat viceministrul ceh al Apărării, Martin Bartak. ”Momentul în care semnăm contractul este unul simbolic, pentru că se împlinesc zece ani de la aderarea Cehiei la NATO”, a declarat Bartak.
Iniţial, Praga semnase, în iunie 2006, un contract pentru cumpărarea a 199 de blindate, în valoare de 798 de milioane de euro, dar şi-a reziliat comanda în decembrie 2007, din cauza unor probleme apărute în timpul testării blindatelor. La începutul anului 2008, Guvernul ceh a hotărît să acorde totuşi o nouă şansă societăţii Steyr, care aparţine grupului General Dynamics, însă cumpărînd un număr mai mic de blindate. Noile vehicule le vor înlocui pe cele vechi, de tip OT-64, aflate în funcţiune încă din anii \'60 în armata cehoslovacă, iar apoi cehă. Blindatele de tip Pandur II vor echipa unităţi din Cehia şi din cadrul misiunilor internaţionale, potrivit Ministerului Apărării.