Cei 52 de migranţi, între care 15 copii, salvaţi, miercuri, de Poliţia de Frontieră de pe o navă interceptată în apele Mării Negre, în apropiere de Vama Veche, au cerut azil şi au fost cazaţi într-un centru din Galaţi pentru solicitanţii de azil, informează Inspectoratul General pentru Imigrări. "Grupul compus din adulţi şi minori, dintre care 44 de cetăţeni afgani, cinci iranieni şi trei pakistanezi, cu vârste cuprinse între trei luni şi 50 de ani, au depus cereri de azil la Serviciul de Imigrări al Judeţului Constanţa, din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări", se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Potrivit sursei citate, în perioada următoare, aceştia vor parcurge procedurile prevăzute de legislaţia în materie de azil şi vor beneficia de cazare în cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi. Conform reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră au identificat, miercuri la prânz, în Marea Neagră, la aproximativ 18 mile marine travers de plaja din Vama Veche, o ambarcaţiune suspectă, fără pavilion arborat, aflată în zona de patrulare comună româno-bulgară şi care se apropia de apele teritoriale ale României. Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu nava Ştefan cel Mare, aflată în acel moment pe Marea Neagră, pentru identificarea şi supravegherea ambarcaţiunii suspecte. Vasul, o ambarcaţiune de agrement cu catarg, şi-a continuat drumul, a intrat în apele teritoriale ale României, poliţiştii de frontieră observând că la bordul acestuia se află un număr mare de persoane, care au solicitat sprijinul agenţilor. Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat astăzi că doi cetăţeni georgieni sunt cercetaţi penal de poliţiştii de frontieră constănţeni pentru călăuzirea celor 52 de migranţi, afgani, iranieni şi pakistanezi, depistaţi, miercuri.