Cei cinci suspecți arestați în cazul asasinării, în februarie, a opozantului rus Boris Nemțov au fost inculpați de justiția rusă pentru 'omor la comandă', a anunțat astăzi Tribunalul Municipal din Moscova, potrivit AFP. Instanța a precizat, într-un comunicat, că inculparea celor cinci persoane, originare din republicile ruse Ingușetia și Cecenia, s-a făcut în baza articolului 105 din Codul penal rus privind 'asasinatele comise de un grup de persoane care au acționat la comandă sau cu scopul de a se îmbogăți'. Fost vicepremier și opozant al lui Vladimir Putin, Boris Nemțov fost asasinat în noaptea de 27 spre 28 februarie în plin centrul Moscovei, lângă zidurile Kremlinului, în timp ce se întorcea acasă împreună cu prietena lui. În săptămâna ce a urmat asasinatului au fost arestate cinci persoane. Principalul suspect, Zaur Dadaev, fost polițist, a pledat mai întâi vinovat după care și-a retras declarațiile, susținând că acestea au fost smulse sub tortură. Ceilalți patru suspecți au pledat, de asemenea, nevinovați. Președintele rus Vladimir Putin a calificat asasinarea lui Boris Nemțov drept 'provocare' și a promis că cei care au comandat și executat această crimă vor fi identificați și pedepsiți.