Cei doi manageri de spitale arestaţi au fost suspendaţi din funcţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cei doi manageri de spitale arestaţi au fost suspendaţi din funcţii

Sănătate 11 Iunie 2016 / 16:49 460 accesări

Ministerul Sănătăţii anunţă că, în contextul arestării preventive a managerilor de la Spitalul Bagdasar Arseni și de la Institutul Oncologic "Alexandru Trestioreanu", Bogdan Păltineanu şi Dan Nicolae Straja au fost suspendaţi din funcţii.

"Conform articolului 13 din contractul de management, acesta se suspendă de drept în următoarele condiții: concediu de maternitate, concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în cazul în care managerul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură penală. Cu alte cuvinte, cele două contracte de management sunt deja suspendate din momentul în care judecătorii au dispus arestarea preventivă. Respectând prevederile legale urmează numirea unui management interimar", anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pe pagina de Facebook a instituţiei.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, vineri seara, să-i aresteze preventiv pentru 30 de zile pe Bogdan Pălintineanu, managerul Spitalului „Bagdasar Arseni”, şi pe Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic Prof. Dr. Al. Trestioreanu, cei doi fiind acuzaţi de luare de mită.

Taguri articol


12