Cei doi soţi care l-au mituit pe Traian Berbeceanu, reţinuţi de procurorii DIICOT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cei doi soţi care l-au mituit pe Traian Berbeceanu, reţinuţi de procurorii DIICOT

Eveniment 22 Mai 2014 / 20:40 197 accesări

DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale pentru cei care i-au dat mită o maşină fostului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, în schimbul unor informaţii din dosare sau despre percheziţii făcute la aceştia. Gheorghe şi Anca Rusu au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de luare a unor măsuri preventive. Potrivit anchetatorilor, în 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracțional organizat din care făceau parte Traian Berbeceanu și alte persoane și în condițiile în care acesta deținea calitatea de ofițer de poliție judiciară și funcția de șef al BCCO Alba, cei doi i-au dat acestuia un autoturism marca VW Passat, pentru a-l determina să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. Mai exact, susţine DIICOT, să furnizeze către cei doi suspecţi date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a SC U SRL ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.



12