Cei mai bogaţi oameni deţin 39% din avuţia mondială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cei mai bogaţi oameni deţin 39% din avuţia mondială

Monden 03 Iunie 2013 / 00:00 343 accesări

1% DIN POPULAŢIE Cei mai bogaţi oameni din lume deţin 39% din avuţia totală de 135.000 de miliarde de dolari, iar ponderea care le revine acestora va creşte probabil în următorii ani, arată un studiu al Boston Consulting Group. Avuţia aflată în proprietate privată a crescut anul trecut, la nivel global, cu 7,8%, la 135.000 de miliarde de dolari. Cei mai bogaţi, însemnând 1% din total, deţin împreună 52.800 miliarde de dolari, în timp ce persoanele cu active de peste cinci milioane de dolari controlează aproape un sfert din avuţia mondială. Această concentrare se va accentua şi mai mult în anii următori, întrucât avuţia bogaţilor creşte mai rapid decât totalul la nivel global. Numărul milionarilor a urcat anul trecut cu 10% şi a ajuns la 13,8 milioane.

Studiul ia în calcul un avans anual de 4,8% la nivel general, în următorii cinci ani, în timp ce pentru milionari, ritmul va fi de aproape două ori mai rapid. Averea persoanelor cu peste cinci milioane de dolari va creşte în fiecare an cu circa 8%, iar a celor cu peste 100 de milioane de dolari va spori cu 9,2%. Această creştere a avuţiei bogaţilor este susţinută, în economiile dezvoltate, în mare parte de evoluţia pieţelor de capital, în timp ce pentru ţările în dezvoltare, principalele motoare sunt avansul economic şi economisirea.

FUGA DE TAXE În vremuri de criză, lipsa de solidaritate socială se tolerează cel mai greu. Pe meleagurile noastre se spune să moară şi capra vecinului, mai la vest se doreşte comportament egal în respectarea regulilor şi a drepturilor. Cum sărăcia loveşte categorii demografice tot mai extinse, cei care fentează Fiscul suscită cele mai negative reacţii din partea populaţiei, docilă la respectarea obligaţiilor sale sociale. În Franţa, preşedintele socialist Francois Hollande a amplificat disensiunile sociale dintre săraci şi bogaţi, chiar propunând un impozit discriminatoriu pentru cei din urmă neţinând cont de faptul că veniturile acestora ar trebui mai degrabă reinvestite pentru asanarea economiei decât să ajungă la stat, ale cărui investiţii publice nu s-au dovedit de cele mai multe ori eficiente. Procurorii francezi au început o investigaţie care vizează UBS pentru a clarifica dacă grupul bancar elveţian a încercat să ajute francezi bogaţi să evite plata taxelor. Potrivit legii franceze, doar companiile înregistrate local au dreptul să recruteze clienţi în Franţa. Un purtător de cuvânt al UBS a comentat că decizia magistraţilor de a pune sub investigaţie divizia sa franceză este una neaşteptată şi ar trebui să fie analizată în contextul unei anchete mai ample. Guvernul francez a intensificat, în ultimii ani, eforturile de a combate evaziunea. Anul acesta, un ministru francez a demisionat după ce a recunoscut că a deţinut ilegal un cont în Elveţia, timp de mai mulţi ani. Jerome Cahuzac a renunţat în luna martie la postul de ministru francez al Bugetului.

Taguri articol


12