În perioada 7-9 aprilie, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” va organiza a treia ediţie a “Trofeului Speranţei”, dar prima ediţie adresată juniorilor D (jucători născuţi după 1 ianuarie 2000). Alături de Academia Hagi (antrenor Doru Carali), echipă care conduce cu autoritate clasamentul fazei judeţene a Campionatului Naţional (17 victorii în tot atâtea partide şi golaveraj: 148-3). La competiţie participă alte cinci echipe din ţară: Şcoala de Fotbal “Dani Coman” Piteşti, Universitatea Cluj, Kinder Tg. Mureş, Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău. „Este un nou turneu organizat din dorinţa de a oferi la toate categoriile de vârstă oportunitatea de a desfăşura meciuri bune cu adversari buni”, a precizat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu. Toate partidele se vor disputa la Baza Sportivă a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” de la Ovidiu.
Se va juca în sistem campionat (fiecare cu fiecare), programul competiţiei fiind următorul - duminică: U. Cluj - Kinder Tg. Mureş (ora 9.30), Şcoala de Fotbal “Dani Coman” - Oţelul Galaţi (ora 9.30), Academia Hagi - Gloria Buzău (ora 11.00), Oţelul Galaţi - U. Cluj (ora 16.00), Gloria Buzău - Kinder Tg. Mureş (ora 16.00), Academia Hagi - Şcoala de Fotbal “Dani Coman” (ora 17.30); luni: Şcoala de Fotbal “Dani Coman” - Gloria Buzău (ora 9.30), Academia Hagi - U. Cluj (ora 9.30), Kinder Tg. Mureş - Oţelul Galaţi (ora 11.00), Gloria Buzău - Oţelul Galaţi (ora 16.00), Şcoala de Fotbal “Dani Coman” - U. Cluj (ora 16.00), Academia Hagi - Kinder Tg. Mureş (ora 17.30); marţi: U. Cluj - Gloria Buzău (ora 9.30), Academia Hagi - Oţelul Galaţi (ora 9.30), Kinder Tg. Mureş - Şcoala de Fotbal “Dani Coman” (ora 11.00). Festivitatea de premiere va începe la ora 12.30.