Meşterul popular Antoaneta Nadu din Bechet, judeţul Dolj, se dedică ţesăturii tradiţionale olteneşti de aproximativ 12 ani. Această pasiune a sa, transformată, ulterior, într-un mod de a-şi cîştiga existenţa, datează încă din copilărie. Dragostea pentru arta populară tradiţională le-a insuflat-o, mai tîrziu, şi elevilor săi, pe care îi pregătea în dubla calitate de profesor de biologie şi de lucru manual. Ţesăturile realizate de Antoaneta Nadu, la războaie de ţesut, pe verticală sau pe orizontală, se individualizează prin trăinicie şi prin vivacitatea culorilor. Printre participările la manifestări importante din ţară şi străinătate, în această vară, Antoaneta Nadu speră să găsească răgazul să participe la tradiţionalul Tîrg al Meşterilor Populari din staţiunea Mamaia, organizat de Muzeul de Artă Populară din Constanţa.

Reporter: Care sînt „piesele de rezistenţă“ cu care vă prezentaţi la tîrgurile meşterilor populari?

A. N.: Prezint covoare tradiţionale olteneşti, cu motive florale, zoomorfe şi antropomorfe, cunoscute atît în ţară, cît şi în străinătate, deoarece eu particip la majoritatea tîrgurilor din ţară, dar şi din străinătate.

Rep.: Cum aţi deprins meşteşugul realizării ţesăturii tradiţionale?

A. N.: Am deprins acest meşteşug din copilărie. Toamna, mama mea băga războiul de ţesut în casă, iar primăvara îl scotea. La noi în casă se ţesea pe durata întregii zile. Mă trezeam şi mă culcam în zgomotul războiului de ţesut, de aceea iubesc arta populară din copilărie. Apoi, fiind profesoară de biologie, la Bechet şi la Turnu Severin, îmi completam catedra cu ore de lucru manual. De-a lungul timpului, am adunat diferite obiecte şi am realizat expoziţii, pentru ca, de 12 ani, cu sprijinul familiei mele, să mă dedic ţesăturii tradiţionale olteneşti.

Rep.: Cît de trainice sînt ţesăturile pe care le realizaţi?

A. N.: Covoarele olteneşti sînt lucrate din lînă şi bumbac şi au două feţe, ceea ce le asigură trăinicia zeci de ani. Culorile folosite sînt naturale, din plante şi minerale.

Rep.: În lumea satului tradiţional, în ce loc al casei îşi găsesc locul aceste covoare?

A.N.: Dacă dăm timpul înapoi, în urmă cu 200 de ani, aceste covoare erau făcute de oamenii „cu stare” şi erau puse pe perete, apoi pe jos şi pe pat. Cu aproximativ 70 de ani în urmă, oamenii au început să facă zestre pentru fetele de măritat. Eu am primit de la mama mea covor de pus pe jos, pe pat, pe laviţă, covoare lucrate chiar de mîna ei, încă de cînd eram copil. Cîndva, era o mare mîndrie pentru mamele care reuşeau să dea zestre aceste covoare, pentru că nu toată lumea putea să confecţioneze covoare olteneşti.

Rep.: În această eră a tehnologiei, cît de interesaţi mai sînt oamenii de arta populară?

A. N.: Poate părea surprinzător, dar foarte multă lume apreciază ceea ce facem noi, meşterii populari. Mulţi dintre ei sînt iubitori de artă populară şi vin în mod special la aceste tîrguri, pentru a-şi achiziţiona obiecte tradiţionale. Chiar ne aduc laude, apreciind faptul că mai există păstrători ai tradiţiilor. În ultima vreme, am observat că cei care îşi fac case noi amenajează o cameră în stil tradiţional. Însă, dintre cei interesaţi de arta populară, cei mai mulţi sînt cei care s-au stabilit în străinătate. Fiindu-le dor de tradiţii, aceştia îşi amenajează în casă un colţ cu obiecte specifice. Eu lucrez pentru români din Statele Unite ale Americii, Canada, dar şi pentru americani. Europa, însă, este cea care iubeşte, cu precădere, arta populară românească.

Rep. : Printre cei care apreciază arta populară se regăsesc şi tinerii?

A. N.: Tineretul este foarte interesat de această latură. Mulţi tineri nu ştiu cum se ţese, dar pentru ei facem demonstraţii. Există, însă, şi o altă „pătură“: pensionarii, care privesc cu nostalgie şi nu pot să îşi achiziţioneze astfel de obiecte, care, probabil, le amintesc de cele pe care le regăseau în casele părinteşti.