Cei mai mulţi britanici ar vrea ca țara lor să rămână în UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cei mai mulţi britanici ar vrea ca țara lor să rămână în UE

Externe 03 Noiembrie 2016 / 18:13 496 accesări

Cei mai mulţi alegători din Marea Britanie ar opta pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană, dacă ar fi organizat un nou referendum, relevă un sondaj BMG Research, citat de Reuters. Potrivit sondajului, 45% dintre britanici ar prefera menţinerea ţării în UE, 43% se pronunţă în favoarea Brexit, iar 12% sunt nehotărâţi. În referendumul din 23 iunie, 51,9% dintre britanicii care au mers la urne au votat în favoarea Brexit, în timp ce 48,1% s-au pronunţat pentru rămânerea în UE. Sondajul a fost efectuat în perioada 19-24 octombrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.546 de adulţi britanici.

Înalta Curte de Justiţie de la Londra a decis joi că premierul Theresa May nu poate declanşa procedura de ieşire a Marii Britanii din UE fără aprobarea Parlamentului, întrucât referendumul din 23 iunie a avut doar caracter consultativ, nu obligatoriu. ”Cetăţenii Marii Britanii trebuie să aibă o nouă şansă de a se exprima, eventual printr-un referendum, în privinţa apartenenţei ţării la UE”, a afirmat, săptămâna trecută, fostul premier britanic Tony Blair. Acesta crede că acordul Marii Britanii privind părăsirea UE va trebui supus aprobării cetăţenilor, pentru a se stabili care sunt condiţiile ieşirii din blocul comunitar. Politicianul laburist, care a sugerat recent că ar intenţiona să devină din nou prim-ministru, consideră că acordul UE - Marea Britanie pe tema Brexit trebuie aprobat în Parlament, prin alegeri parlamentare anticipate ori printr-un nou referendum.

Tabăra favorabilă Brexit a obţinut la limită victoria în referendumul din 23 iunie, iar mulţi lideri politici şi analişti au atras atenţia că mulţi alegători nu au ştiut ce presupune ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.



12