Ne-am obişnuit ca, la fiecare festival cinematografic de anvergură internaţională, prezenţa României nu doar să nu treacă neobservată, dar şi să se concretizeze în premiile acordate de jurii. Nu de puţine ori, acestea sunt dintre cele mai flatante. Nu ştiu să se fi întâmplat vreodată ca numărul şi importanţa lor să impună ideea unui „focus”, să-i spunem, „premial”, adică să adune tot ce poate fi mai bun dintr-un palmares. S-a întâmplat aceasta la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în seara de vineri, la ceremonia de încheiere a ediţiei a 25-a a Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur.

În acest an au fost prezentate 150 de filme, dintre care 72 de lungmetraje, nouă fiind proiectate în premieră mondială. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la 70 000 euro.

Pentru noi a fost o mare bucurie ca la festivitatea de la Teatrul Regal din Namur, de fapt din recent declarata (prin decret) Capitală a Waloniei, să fie aplaudaţi trei cineaşti români, cărora li s-a acordat nici mai mult, nici mai puţin decât distincţia supremă, adică Bayardul de Aur. Primul pe listă este, desigur, Bayardul de Aur pentru cel mai bun film, atribuit producţiei „Marţi, după Crăciun” de Radu Muntean. Filmul venea cu un halou de elogii de la Cannes şi, prin valoarea lui, ar fi fost dificil de eludat.

Un Bayard similar, pentru cel mai bun actor, a fost acordat lui Mimi Brănescu pentru rolul din acelaşi film. Reamintim că acesta a mai fost prezent în festival şi cu filmul „Periferic”, unde interpreta personajul unui interlop, de asemenea o creaţie remarcabilă, în stilul modern, exact, în care descoperim un talent cu resurse inepuizabile.

La scurtmetrajele internaţionale, Bayardul de Aur a fost obţinut de „Lord” de Adrian Sitaru, o poveste cu sensul la urmă, în formula consacrată de autor.

Valoarea în bani a premiilor nu este deloc semnificativă. În schimb, efectul acestora în lumea cinematografică internaţională contează enorm. Se confirmă încă o dată că prestigiul de care se bucură noul val românesc nu este nicidecum întâmplător.

De altminteri, să fim drepţi şi să nu trecem peste faptul că şi actriţele noastre (Mirela Oprişor, Maria Popistaşu, Ana Ularu) meritau un premiu. Ar fi fost, parcă, prea mult. Aşa că acesta a mers la actriţa din coproducţia (Belgia-Luxemburg-Franţa) „Ilegal”, Anne Coesens, altminteri foarte bună, cum şi arătam într-o corespondenţă precedentă. Fiind vorba de o poveste fierbinte, a lagărelor emigranţilor găsiţi fără acte, filmul a generat polemici în presa belgiană.

Şi celelalte titluri româneşti au fost la înălţime, dar, ca în oricare dintre palmaresuri, locurile sunt fatalmente prea puţine.