Chiar dacă sezonul estival nu a debutat chiar sub cele mai bune auspicii, se pare că vara şi-a intrat, pînă la urmă, în drepturi. Iar acest lucru se vede mai ales în afluxul de turişti de pe litoral. Vremea bună, dar şi ofertele hotelierilor şi patronilor de restaurante au făcut ca, în weekend-ul trecut, gradul de ocupare din staţiunea Mamaia să ajungă aproape de capacităţile maxime. \"Am terminat cu cele două tururi ale alegerilor locale, elevii au început vacanţa, aşa că este timpul ca românii să se distreze. Ceea ce se întîmplă în prezent în staţiunea Mamaia este un lucru normal pentru această perioadă, însă dacă nu aveam problemele de la începutul sezonului, acum puteam avea un grad de ocupare mult mai mare\", a declarat Angela Zahiu, proprietarul unui cunoscut hotel din staţiunea Mamaia. Aceasta susţine că unitatea pe care o conduce a înregistrat un grad de ocupare de 96%, însă această situaţie este regăsită şi în celelalte hoteluri din staţiunea Mamaia. \"Ne bucurăm că avem oameni pe plaje, iar din discuţiile pe care le-am avut şi cu alţi proprietari de hoteluri şi restaurante din Mamaia rezultă că situaţia este destul de bună pentru această perioadă. Mai sînt două luni de vară, oamenii vor să se relaxeze şi să aibă concedii plăcute la noi, astfel că vom face tot ce putem pentru a avea cît mai mulţi turişti pe litoralul românesc\", a completat Angela Zahiu.