Cel mai antipatic formular fiscal, simplificat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel mai antipatic formular fiscal, simplificat

Economie 22 Iulie 2016 / 15:34 625 accesări
ANAF a decis să simplifice și mai mult formularul de TVA 394, considerat cel mai mare hop birocratic din România

ANAF a decis să simplifice și mai mult formularul de TVA 394, considerat cel mai mare hop birocratic din România

Formularul de TVA (D394), prin care urmează să fie declarate toate operațiunile de pe teritoriul țării, va suferi noi modificări, potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Totodată, pentru intervalul 1 iulie - 30 septembrie, el va fi depus doar pentru operațiunile cu persoanele înregistrate în scopuri de TVA, urmând că din octombrie să fie completat integral. Alte modificări au fost făcute la solicitarea mediului privat: introducerea cotei de TVA de 19% (pentru corecții și regularizări din perioadele anterioare) și eliminarea evidențierii în mod distinct a livrărilor/achizițiilor de telefoane mobile, microprocesoare, console de jocuri, tablete PC și laptopuri, dacă valoarea bunurilor livrate (fără TVA), înscrise într-o factură, este mai mică de 22.500 lei, pentru eliminarea costurilor suplimentare generate contribuabililor. De asemenea, potrivit ANAF, au fost eliminate cerințele de a completa operațiunile cu regim special de către persoanele impozabile care aplică sistemul de TVA la încasare și TVA aferentă livrărilor & prestărilor de servicii pentru care se aplică taxarea inversă (și menținerea ei numai în cazul achizițiilor).

Taguri articol


12