Cel mai bun candidat prezidenţial republican pentru 2012

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel mai bun candidat prezidenţial republican pentru 2012

Externe 02 Martie 2009 / 00:00 483 accesări

Militanţii Partidului Republican american l-au desemnat pe fostul guvernator al statului Massachusetts, Mitt Romney, drept cîştigător al unui sondaj pentru cel mai bun candidat prezidenţial al partidului pentru anul 2012. Mitt Romney se clasează pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în preferinţele delegaţilor republicani. Guvernatorul statului Louisiana, Bobby Jindal, s-a plasat pe locul al doilea în studiul anual desfăşurat în cadrul Conferinţei conservatorilor. Mitt Romney a primit 20% din voturi, iar Bobby Jindal 14%. Pe următoarele locuri s-au situat congresmenul de Texas Ron Paul şi guvernatorul statului Alaska, Sarah Palin, ambii acumulînd cîte 13% din voturi. Rezultatele au fost anunţate la două zile după conferinţa anuală a partidului, la care au participat 1.757 de delegaţi. Circa 60% din participanţii la sondaj au avut vîrste cuprinse între 18 şi 25 de ani şi mai mult de jumătate dintre ei sînt studenţi.

Pînă la viitorul scrutin, primul preşedinte de culoare al Americii are multe de făcut. Acesta este încredinţat că toate aşteptările se în perioadele dificile pentru SUA înseamnă deseori vemuri mai grele pentru afroamericani, cerînd comunităţii de culoare să se implice mai mult pe plan local şi naţional. Într-un mesaj video adresat celei de-a zecea reuniuni a Stării Uniunii de Culoare, desfăşurate la Los Angeles, Barack Obama a precizat că, în rîndurile afroamericanilor, rata şomajului este de cinci ori mai ridicată decît media naţională. „Noua administraţie a făcut în ultimele 30 de zile mai mult decît a fost făcut în ultimii mulţi ani pentru a duce la capăt o schimbare progresistă”, a apreciat acesta.

Printre multele alte decizii aşteptate dijn partea preşedintelui Obama este şi titularizarea secretarului pentru Sănătate, pentru demararea ambiţioasei reforme a sistemului asigurărilor de sănătate. Guvernatorul statului Kansas, Kathleen Sebelius, a fost abordat de preşedintele Obama, pentru ocuparea acestui post. Kathleen Sebelius a acceptat oferta, iar Barack Obama va anunţa oficial nominalizarea luni, a declarat un înalt oficial al administraţiei de la Washington. Guvernatorul democrat al statului Kansas, în vîrstă de 60 de ani, şi-a exprimat sprijinul pentru Barack Obama încă de la anunţarea candidaturii sale la Casa Albă şi a fost chiar inclus în lista potenţialilor vicepreşedinţi ai acestuia. Kathleen Sebelius este guvernator al statului Kansas din 2003. Desemnarea sa are loc după ce Barack Obama a anunţat bugetul pentru 2010, care prevede alocarea a 634 de miliarde de dolari pe termen de zece ani pentru finanţarea reformei sănătăţii şi introducerii acoperirii generale a asistenţei medicale.

Taguri articol


12