Cel mai bun chitarist din rîndul fanilor Guns N\' Roses, invitat special la petrecerea trupei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel mai bun chitarist din rîndul fanilor Guns N\' Roses, invitat special la petrecerea trupei

Monden 13 Noiembrie 2008 / 00:00 459 accesări

Un fan Guns N\' Roses care se va dovedi cel mai bun chitarist la un concurs organizat pe YouTube va fi invitat special la petrecerea celebrei trupe şi va asculta, în premieră, noul album ”Chinese Democracy”. Cei care doresc să intre în competiţie trebuie să se înregistreze cîntînd la chitară şi să încarce materialul video pe canalul YouTube al trupei. Axl Rose şi colegii săi vor alege, apoi, cea mai ”nebunească” prestaţie, iar protagonistul va putea să stea la aceeaşi masă cu idolii săi şi să asculte primul cele mai noi piese Guns N\' Roses, incluse pe albumul ”Chinese Democracy”.

Noul album Guns N\' Roses a costat 10 milioane de lire sterline şi a trecut prin mîna a cinci producători. Lansarea albumului va fi marcată şi de o coincidenţă. ”Chinese Democracy” va apărea după alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al SUA, în timp ce precedentul material discografic al trupei americane, ”The Spaghetti Incident?”, a fost lansat atunci cînd proaspăt alesul preşedinte Bill Clinton se instala la Casa Albă. Trupa de hard-rock Guns N\' Roses a fost formată în 1985 şi a vîndut aproximativ 90 de milioane de discuri. Primul album al trupei, ”Appetite for Destruction”, a fost vîndut în peste 25 de milioane de exemplare în toată lumea şi a ajuns pe primul loc în topurile Bilboard.

Taguri articol


12