Prima peliculă din seria de acţiune “Die Hard”, care îl are ca protagonist pe Bruce Willis, a fost declarat cel mai bun film de Crăciun, într-un sondaj realizat în rândul cinefililor publicaţiei britanice “Empire”. Difuzate în aproape toată lumea, în perioada sărbătorilor de iarnă, datorită popularităţii de care se bucură dar şi a faptului că acţiunea se petrece în ajunul Crăciunului, filmele din seria “Die Hard” au întrecut în clasament pelicule ale căror scenarii sunt considerate mult mai în temă, printre care clasicul “It\'s A Wonderful Life” şi comediile “National Lampoon\'s Christmas Vacation” şi “Jingle All the Way”. În topul celor mai bune filme de Crăciun se află şi seria “Home Alone”, nelipsită din grilele de programe de televiziune în luna decembrie, dar şi animaţia “The Nightmare Before Christmas / Coşmarul de dinainte de Crăciun”, care, în ciuda titlului, este o poveste pentru întreaga familie.