Lukas, considerat cel mai deştept cal din lume, a intrat în Cartea Recordurilor, pentru cele mai multe numere identificate corect de un cal, într-un minut, nu mai puţin de 19. Calul de 17 ani ştie să facă o grămadă de lucruri interesante, printre care număratul, alegerea unor forme, silabisirea propriului nume, înţelegând şi ceea ce lipseşte din ceea ce-i este arătat, potrivit proprietarei sale, Karen Murdock, care-i este şi antrenor. “Aceasta este o abilitate care a fost observată până acum la primate şi papagali”, spune femeia. “În privinţa recordului mondial, eu cred că şi-a dat silinţa pentru a scoate ce e mai bun din el. A fost foarte concentrat în timpul probei prin care a doborât recordul”, a mai spus Karen Murdock. Acum, proprietara sa speră că Lukas va obţine un nou record, poate în privinţa simţului său de a detecta ce lipseşte.