Patru tablouri de Monet, Degas, Van Gogh şi Cezanne, furate duminică dintr-un muzeu elveţian, sînt evaluate la 112 milioane de euro, ceea ce face ca acţiunea să fie cel mai mare furt de acest gen din Europa. Poliţia elveţiană a confirmat că furtul s-a produs duminică, în colecţia E.G. Bührle din Zurich. Jaful a fost comis de trei bărbaţi mascaţi cu arme, care au luat operele de artă într-o maşină albă. Cele patru pînze sînt cele patru opere majore ale colecţiei a precizat directorul muzeului, Lukas Gloor. Tablourile furate sînt “Macii de lîngă Vétheuil” de Claude Monet, “Contele Lepic şi fiicele sale” de Edgar Degas, “Ramură de castan în floare” de Vincent Van Gogh şi “Băiatul cu pulovăr roşu” de Paul Cezanne.
Potrivit poliţiei, hoţii au pătruns în muzeu duminică, cu puţin înainte de 16.30 ora locală, au ameninţat angajaţii cu arma şi le-au spus să se întindă pe jos şi au intrat în sala principală de la parter, de unde au luat tablourile de pe pereţi. Hoţii au fugit în direcţia oraşului Zollikon, în partea de sud-est a Zurich-ului. Hoţii erau de talie normală şi îmbrăcaţi în haine închise, a afirmat purtătorul de cuvînt al poliţiei, iar unul dintre ei vorbea în germană cu accent slav. Poliţia a ajuns la locul faptei cu cîteva minute după ce s-a declanşat alarma, dar prea tîrziu pentru a-i opri pe hoţi. Nici angajaţii şi niciunul dintre cei 15 vizitatori ai muzeului nu au fost răniţi. Poliţia a anunţat că de luni li se va oferi acestora consiliere psihologică.
Operele furate, foarte cunoscute, nu pot fi vîndute pe piaţa liberă. Nu este exclusă posibilitatea ca jaful să fi fost executat pentru o răscumpărare, dar nicio revendicare nu a fost făcută publică pînă la această oră. Colecţia E.G. Bührle este un muzeu care se prezintă drept una dintre cele mai importante colecţii private de pictură europeană, bogată în opere impresioniste franceze şi ale altor artişti din secolul al XIX-lea. Jaful a avut loc la cîteva zile de la furtul a două tablouri în ulei semnate de Pablo Picasso, evaluate la suma de trei milioane de euro, de la o galerie de artă din Pfäffikon, un oraş situat la cîteva zeci de kilometri de Zurich. Cele două tablouri în ulei, “Tete de cheval” şi “Verre et pichet”, erau împrumutate de la un muzeu din Germania, care a oferit deja o recompensă pentru operele de artă.