Alexandre Grothendieck, considerat cel mai mare matematician al secolului al XX-lea, a murit într-un spital din sud-vestul Franţei, la vârsta de 86 de ani, au anunţat, astăzi, autorităţile medicale franceze. A fost apatrid şi naturalizat francez în 1971. Matematician cu o intuiţie ieşită din comun, el fiind comparat adesea cu Albert Einstein, Alexandre Grothendieck a reformat geometria algebrică şi, după ce s-a retras din cercetarea ştiinţifică, a pus bazele unei versiuni radicale a ecologiei politice. A părăsit Institutul pentru Înalte Studii Ştiinţifice în 1972 şi a ales să predea la Universitatea din Montpellier. S-a născut la Berlin, în 1928, într-o familie atipică, scrie Le Monde. Tatăl său, Sascha Shapiro, era un evreu rus, militant anarhist. Mama sa, Hanka Grothendieck, era jurnalistă. În 1933, părinţii săi se stabilesc la Paris. Între 1934 şi 1939, cuplul pleacă în Spania, unde luptă alături de Frontul Popular. Micul Alexandre a stat în acest timp în Germania. La finalul războiului civil din Spania, Alexandre îşi revede părinţii în sudul Franţei. Tatăl sau este închis într-un lagăr al Republicii de la Vichy. Doi ani mai tarziu este ucis la Auschwitz. Era momentul în care Alexandre începe studiile liceale. În preajma bacalaureatului, în 1944, profesorii nu vedeau deloc un geniu în elevul lor. Se înscrie la Facultatea de Matematică, la Universitatea din Montpelier, unde îi cunoaşte pe celebrii deja matematicieni Jean Dieudonne şi Laurent Schwartz, care îl pun să aleagă una dintr-o lista lungă de probleme, despre care considerau că îl vor ține ocupat pe tânărul Alexandre timp de ani de zile. Câteva luni mai târziu acesta rezolvase totul. Urmează o cariera prodigioasă. În 1966 refuză, din raţiuni politice, să meargă la Moscova pentru a primi Medalia Fields. Incepe să se distanţeze de lumea ştiinţifică şi să se dedice cauzelor ecologiste, Părăseşte institutul în care a lucrat când află că este finanţat parţial de Ministerul Apărării. În 1984 refuză premiul Crafoord, care presupunea şi o sumă importanta de bani. Patru ani mai târziu arată că a făcut-o pentru că lumea ştiinţifică a ignorat demersurile sale ecologiste şi pacifiste. În 1990 îşi părăseşte domiciliul şi se stabileşte într-un loc retras, ţinut secret. În august 1991, decide să ardă 25.000 de pagini pe care se aflau notiţele şi lucrările nepublicate. Rupe relaţiile cu apropiaţii şi familia şi se stabileşte în Pirinei, acolo unde îşi revăzuse părinţii, cu jumătate de veac în urmă. A rămas aici până la moarte.