În vestul Mexicului a fost inaugurat cel mai mare pod suspendat din lume, El Puente Baluarte, pe autostrada ce leagă statele Durango şi Sinaloa. Megaconstrucţia, cu lungimea de 1.124 metri şi lăţimea de aproximativ 20 de metri, trece peste defileul numit Coloana Diavolului, fiind amplasat la o înălţime de peste 402 metri. Podul are patru benzi, câte două în fiecare direcţie. În ceremonia inaugurării megaproiectului, preşedintele Felipe Calderon a afirmat că podul a fost deja recunoscut ca fiind cea mai mare construcţie de acest gen din lume, de către experţi ai Guinness World Records.
Investiţia totală se ridică la 2,180 miliarde de pesos, circa 161,5 milioane de dolari, fiind cea mai mare într-un proiect de infrastructură rutieră din istoria Mexicului, după cum a recunoscut ministrul Transporturilor, Dionisio Jacome Perez. Construcţia acestuia a început în februarie 2008. În discursul său rostit la ceremonie, preşedintele Calderon a ţinut să evidenţieze că, în cei cinci ani de când este preşedinte, în diverse proiecte de infrastructură din Mexic s-au făcut mai multe investiţii publice şi private decât sub oricare alt preşedinte până la el.