Absolvent al Liceului de Coregrafie din Bucureşti, Constantin Dragomir, balerin în cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa, este interpretul unuia dintre lăutari, în recenta premieră a companiei constănţene de balet, "Peer Gynt". Publicul a avut ocazia să îl urmărească jucînd atît în roluri solistice, cît şi de ansamblu, balerinul fiind nelipsit din distribuţiile spectacolelor prezentate de Compania de Balet a Teatrului Naţional "Oleg Danovski". Într-un interviu acordat cotidianului "Telegraf", Constantin Dragomir a împărtăşit cititorilor secretele succesului în această artă.

Reporter: Care a fost primul dvs. spectacol?

Constantin Dragomir: Primul spectacol a fost în perioada cînd încă eram la şcoală. Fiecare balerin sau actor începe pe scena şcolii si se maturizează în teatru. Primul rol pe care l-am interpretat a fost în spectacolul maestrei Tilde Urseanu, "Pe aripile valsului", unde am interpretat rolul tînărului.

Rep.: Cum aţi început colaborarea cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa?

C.D.: În anul 1984, am venit de la Teatrul din Craiova la Teatrul Liric din Constanţa, actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski". Primul spectacol în care am jucat "pas de deux" a fost alături de Rodica Raicu-Uretu. De atunci şi pînă în prezent, am jucat tot ce se putea, toate rolurile din ansamblu, iar ca roluri solistice, am interpretat Franz din "Coppelia", Rică din "Rică, fantă de obor", Alfredo din baletul într-un act, "Traviatta". Cu Rică, un rol neoclasic, am participat şi la un concurs, însă nu am cîştigat niciun premiu.

Rep.: Care sînt sacrificiile pe care le face un balerin?

C.D.: Cel mai mare sacrificiu este copilăria pierdută. N-ai voie să joci fotbal, să zburzi, să te joci cu ceilalţi copii, pentru că, dacă te accidentezi mai tare, îţi rupi un picior, se alege... praful de cariera ta de artist. Un balerin se menţine prin studiu zilnic. Într-o zi lucrează la tehnică, a doua zi la partea spirituală, iar apoi le completează. Îmi aduc aminte de primul spectacol, pe care l-am jucat la Teatrul din Craiova. Era în opereta "Silvia", iar tabloul întîi se deschidea cu interiorul unui restaurant, angajaţii îşi aşteptau clienţii. Eu trebuia să intru cu tava şi să strîng paharele de pe mese. Cînd am auzit, mi s-a părut umilitor şi n-am vrut să fac aşa ceva. Însă, maestra Cazacu mi-a spus, atunci, că pe scenă nu există paşi mici sau paşi mari, depinde cum îi faci. Cred că este foarte important să fii dotat cu calităţi fizice, totul este aşa mult mai uşor şi, automat, eşti apreciat.

Rep.: Cum a decurs colaborarea cu maestrul Gheorghi Koftun, coregraful baletului "Peer Gynt"?

C.D.: Am început colaborarea cu Koftun în anul 1994, cînd a pus în scenă "Mowgli", balet în care am jucat un rol de care îmi amintesc cu drag, Şacalul (Tabaki). Un an mai tîrziu, tot cu artistul emerit am colaborat la "Pepi, ciorap lung", unde am făcut aproape toate rolurile. Pentru montarea baletului "Peer Gynt", reîntîlnirea a fost extraordinară. Eu am jucat rolul Lăutarului şi nu am crezut că o să fie aşa de greu. Un regizor foarte bun are abilitatea de a face coregrafia pe interpret, de a crea un rol pentru fiecare balerin în parte. Un rol creat şi interpretat în coregrafia lui Koftun poate să schimbe viaţa unui artist.

Rep.: V-a marcat unul dintre rolurile pe care le-aţi interpretat?

C.D.: Toate rolurile îmi sînt dragi. Mi-a plăcut să fac pe Beţivul, în spectacolul "La piaţă", de Mihail Iara, dar şi Alfredo, din baletul "Traviatta". La fel de dragi îmi sînt şi Coppelius, din "Coppelia" sau Madame Simone, unde eram travestit, din spectacolul "Fata prost păzită", pe care l-am jucat în coregrafia lui Attila Silvester.

Rep.: Care este publicul de balet din ziua de azi?

C.D.: Publicul de balet este redus, ca număr. Ca medie de vîrstă, publicul oscilează între vîrsta medie şi vîrsta a III-a. La spectacole participă un public care a mai urmărit acest gen liric. Pentru ca şi cei tineri să vină la balet, operă, operetă, aceştia trebuie educaţi în acest spirit, încă din copilărie.

Rep.: Mai sînt tinerii interesaţi de artă?

C.D.: Există şcoli de coregrafie, dar copiii sînt aleşi după o bază de selecţie redusă. Nu primează calitatea, pentru această meserie care se face cu talent. Părinţii sînt vinovaţi de succesul sau insuccesul copiilor de la coregrafie, pentru că, dacă nu îi monitorizează şi îi lasă liberi, se alege... praful de ei.