Primăvara în Dobrogea a venit cu spectacol! Și nu orice fel de spectacol, ci unul multicultural, colorat și antrenant. Sute de constănțeni - greci, români și aromâni laolaltă - au făcut ieri, în Piața Ovidiu, cel mai mare dans Sirtaki din România. Acțiunea a fost prilejuită de Ziua Națională a Greciei, marcată în fiecare an pe 25 martie, prin spectacole organizate de comunitățile elene din întreaga lume.
Grecii petrec mereu spectaculos, iar prietenia dintre cele două popoare - cel român și cel grec - este cunoscută peste tot în Balcani și nu numai. În loc de albine, ieri au zburat drone în centrul vechi, iar florile nu au răsărit prin jardiniere, ci au zburat printre dansatori. Ansamblul grecesc Elpis din Constanța a fost principalul „vinovat” pentru spectacolul stradal de ieri, în care sute de dansatori de toate vârstele s-au încins la „Zorba” și „Zeibekiko”. Printre invitați s-au aflat și membri ai comunității grecești din Galați. Cântărețul Ionuț Galani a fost „maestru de ceremonie”, a cântat și dansat în mijlocul horelor grecești, iar președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, o împătimită a culturii grecești, a dansat cu prietenii greci. S-au spart farfurii, s-a chiuit și s-a cântat la bouzouki, iar peste o mie de constănțeni au privit, fotografiat și filmat deosebitul spectacol.
Bucuroși că vremea a ținut cu ei, grecii au fost cei mai încântați. „Au mai fost manifestări la Constanța, dar de data asta petrecerea a fost bine organizată și deosebită. Am sărbătorit împreună cu prietenii români Ziua Greciei și am venit și cu alți zece studenți greci la Medicină. În Grecia, facem paradă, facem petrecere de stradă cu dansuri, băutură Ouzo, mâncăruri tradiționale și spargem farfurii ca să spargem ghinionul”, a declarat Giorgios Iliadis, student grec la Universitatea „Ovidius”. „Am vrut să aducem constănțenii mai aproape de noi și de cultura greacă. Jumătate din dansatori au fost cursanți de-ai noștri. Cu ocazia Zilei Greciei am reușit să facem nebunia de aici”, a declarat Teodora Pârlea, instructor de dansuri în ansamblul Elpis.
Ionuț Galani a venit cu familia și a cântat cu copilașul său în brațe, bucuros de publicul numeros. „Am vrut să vină cât mai multă lume, să fim uniți și fericiți în astfel de momente. Muzica grecească îți intră ușor la suflet”, a declarat Galani. „A fost o nouă sărbătoare și un nou flashmob. Cred că am arătat că putem face ușor cel mai mare Sirtaki din România. Primul s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când mi-am dorit să facem un astfel de eveniment inspirându-mă de un filmuleț de pe YouTube în care comunitatea greacă din Ontario, Canada, a făcut un dans imens în plină stradă. Trăim în armonie cu grecii și cu toate etniile și ne bucurăm împreună”, a conchis Corina Martin după dans.