Cel mai mare târg High-Tech din Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel mai mare târg High-Tech din Europa

Monden 04 Martie 2010 / 00:00 381 accesări

În timp ce febra Cupei Mondiale din 2010 creşte, o mână de roboţi fotbalişti, de dimensiunea unor mere, a entuziasmat, marţi, publicul de la CeBIT, cel mai mare târg de tehnologie din Europa. Roboţii au jucat un meci care l-ar fi făcut să pălească de invidie şi pe Cristiano Ronaldo. Rajesh, Penny, Sheldon şi Leonard măsoară numai 60 de centimetri, dar au deja un titlu de campioni mondiali în palmares, după victoria echipei lor - B-Human - la Cupa Mondială destinată roboţilor, desfăşurată anul trecut, în Austria, şi la care au participat 23 de echipe. Creaţi de Universitatea din Bremen, oraş din nordul Germaniei, cei patru roboţi îşi vor apăra titlul la ediţia viitoare a evenimentului, programată pe 19 iunie, la Singapore, chiar când va fi în plină desfăşurare Cupa Mondială de Fotbal din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).

Jocul lor de picioare şi reflexele l-ar putea face invidios pe Wayne Rooney, însă la ei totul este programat, susţine Wiebke Sauerland, care a participat la crearea roboţilor. Aceştia reacţionează la liniile albe care delimitează terenul, la peluza verde şi la balonul portocaliu. Tuşele le permit să-şi identifice poziţia de joc şi să-şi modifice mişcările spre balon. Când realizează că sunt aproape de minge, trag în direcţia porţii. Această tehnologie de recunoaştere a liniilor şi culorilor poate fi utilizată şi în alte scopuri, de exemplu la scaunele cu rotile care pot identifica astfel eventualele obstacole sau îşi pot defini traiectoria. Un astfel de robot se vinde contra sumei de 10.000 de euro.



12