Cel mai mare terminal de GPL din România, la Midia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel mai mare terminal de GPL din România, la Midia

Justiție 08 Octombrie 2010 / 00:00 2570 accesări

Ieri, în cadrul unei ceremonii restrânse la care au participat aproximativ 50 de invitaţi, a avut loc deschiderea oficială a Terminalului Maritim de GPL Octogon Gas & Logistics din Portul Midia. Acesta este cel mai mare terminal de profil din România, fiind finalizat într-un an. “Terminalul de la Midia este cel mai mare din România, graţie celor zece rezervoare de stocare, asigurând o variantă alternativă de energie pentru piaţa românească şi ţările est şi central europene”, a declarat vicepreşedintele Setraco-Holding S.A., antreprenorul general al proiectului, Călin Palaghiţă. Acesta a adăugat că terminalul complet automatizat este realizat după toate normele europene şi americane, având un debit de 2000 de tone în 20 de ore. “Am realizat o lucrare care se ridică la cel mai înalt nivel de siguranţă în exploatare în contextul tehnic actual. Debitul mare permite încărcarea rapidă a autocisternelor, a barjelor, dar şi a trenurilor, liniile de încărcare urmând să fie conectate la reţeaua feroviară în următoarele două săptămâni”, a precizat vicepreşedintele Setraco-Holding S.A..

INVESTIŢIE PE TIMP DE CRIZĂ. Directorul general al Octogon Gas & Logistics, Bogdan Idu, a declarat că încrederea în viitorul acestui combustibil a determinat o investiţie din partea firmei pe care o conduce, chiar şi în condiţii de criză. „Într-o perioadă în care întregul glob este afectat de criză, noi am avut curajul să investim în acest proiect. Datorită capacităţii mari de stocare şi posibilităţilor de extindere din viitorul apropiat, Octogon Gas & Logistics va deveni unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa de GPL din estul şi centrul Europei”, a spus Bogdan Idu. De asemenea, acesta a ţinut să mulţumească celor care au ajutat la dezvoltarea proiectului, Banca Transilvania şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC).

VÂNT ÎN PUPA. Potrivit directorului general al APMC, Ioan Bălan, orice investiţie în această perioadă este binevenită, cele private fiind aproape singurele din Portul Constanţa. “Un teren care acum un an era viran găzduieşte astăzi un terminal de ultimă generaţie. Vorbim despre o investiţie de valoare imensă pentru vremurile pe care le traversăm, iar eu le urez un marinăresc “Vânt în pupa!”, a declarat Bălan.

SUSŢINEREA ANTREPRENORIATULUI AUTOHTON. Directorul general al Băncii Transilvania, Robert Rekkers, s-a declarat încântat că instituţia pe care o conduce îşi aduce aportul la dezvoltarea antreprenoriatului autohton şi la modernizarea Portului Constanţa. “Suntem încântaţi că putem să sprijinim iniţativele private din România, mai ales că în acest caz este vorba de modernizarea principalei căi de intrare în ţară, portul având un impact major asupra dezvoltării regiunii”, a spus Robert Rekkers.



12