Cel mai modern ambulatoriu de recuperare din România, la Eforie Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bolnavii au mare nevoie

Cel mai modern ambulatoriu de recuperare din România, la Eforie Sud

Sănătate 26 Septembrie 2013 / 00:00 1743 accesări

Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală (SOTRM) Eforie Sud, devenit secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, va deveni una dintre cele mai importante unităţi sanitare din ţară la capitolul recuperare medicală. Se ştie prea bine că România este deficitară la acest sector, bolnavii fiind ţinuţi în spitalele judeţene sau de urgenţă pentru a se recupera după diferite intervenţii chirurgicale chiar şi cu săptămânile, astfel că şi cheltuielile unităţilor sanitare, şi aşa cu bugetele la limită, cresc. Şi asta nu e tot. Trebuie luat în calcul faptul că personalul medical existent în secţiile chirurgicale nu are nici pregătirea necesară recuperării medicale, dar nici timpul necesar, astfel că şi bolnavii au de suferit. În mod normal, pacienţii trebuie să fie îndrumaţi către centre medicale de recuperare care, din păcate, în ţara noastră sunt prea puţine sau deloc, în multe judeţe. Se caută soluţii pentru degrevarea spitalelor de aceşti pacienţi, prin amenajarea unor centre de recuperare medicală. Judeţul nostru ar putea să aibă în alcătuire unul dintre cele mai moderne ambulatorii de recuperare medicală din ţară, a anunţat, ieri, managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ - SCJU, dr. Dan Căpăţână. Deocamdată, fostul SOTRM este în aşteptare. „Aşteptăm aviz de la Ministerul Sănătăţii pentru a putea trece la reorganizarea unităţii sanitare. Noi am înaintat ministerului propuneri de investiţii în urmă cu o lună. Ar fi nevoie de 8 - 9 milioane de euro. Suntem hotărâţi să amenajăm partea de recuperare medicală, de care este mare nevoie”, a declarat managerul. Dr. Căpăţână a precizat că există un proiect european de reabilitare şi dotare a Ambulatoriului de Specialitate accesat de Consiliul Judeţean Constanţa în urmă cu aproximativ trei ani. „Vom avea cel mai modern Ambulatoriu de recuperare medicală din ţară”, a spus managerul SCJU. Astfel, la unitatea sanitară vor fi aduşi medici de balneofizioterapie, pentru ca recuperarea pacienţilor să se facă exact ca la carte. „Chiar dacă s-a spus că nu ne mai interesează SOTRM, noi chiar ne preocupăm şi vrem ca unitatea să fie funcţională. Vrem să facem recuperare medicală la cele mai înalte standarde, pentru că avem nevoie. Sunt bolnavi care vin şi din sectoarele de neurologie, neurochirurgie, pentru care indicaţia de recuperare medicală este absolut necesară. De asemenea, copiii cu diferite probleme care au, de asemenea, nevoie de recuperare medicală nu au unde să meargă. Tocmai de aceea vrem să punem bazele unei unităţi de recuperare. Părinţii sau cei care au grijă de ei vor fi învăţaţi cum să aibă grijă de copii, cum să contribuie la recuperarea lor”, a declarat dr. Căpăţână.



12