E greu a vorbi la timpul trecut despre personalităţi care şi-au lăsat inconfundabila amprentă asupra timpului, al căror nume rămâne scris pentru totdeauna în cartea de istorie a culturii române. Amintirile chemate din cele mai tainice unghere ale memoriei cu greu se întrupează în cuvinte, pentru că este anevoios să vorbeşti despre regizorul şi omul Sergiu Nicolaescu la trecut.
„PUŞTIULE, DACĂ VREI SĂ FACI FILM, STAI PRIN BUFTEA!” A trecut în eternitate în cea de-a treia zi a Anului Nou, la vârsta de 82 de ani, iar tristul moment a descătuşat o serie de amintiri ale celor care l-au cunoscut. Printre aceştia se numără şi actorul Teatrului de Stat Constanţa, Liviu Manolache, care a jucat în „Întâlnirea” un rol episodic, de motorist pe un vas.
„Singura mea întâlnire cu Sergiu Nicolaescu a fost în filmul „Întâlnirea”, în care am avut un rol episodic. Terminasem facultatea când mi-a zis: „Puştiule, dacă vrei să faci film, stai prin Buftea!”. Când am terminat filmarea, mi-a mulţumit şi a zis că a fost bine”, a spus Liviu Manolache. „Ceea ce am constatat eu, faţă de celelalte echipe de filmare, era faptul că totul era bine programat şi totul a mers foarte repede. Era foarte meticulos”, a mai spus actorul. „Filmările au avut loc în Portul Constanţa, într-un vas ales de el. Ţin minte că se filma noaptea, iar vaporul era foarte murdar de ulei”, şi-a mai amintit Liviu Manolache.
„CEL MAI... NEAMŢ REGIZOR ROMÂN” Şi directorul de producţie al Teatrului de Stat Constanţa, actorul Bogdan Caragea, a colaborat cu regizorul Sergiu Nicolaescu, având apariţii în două scurtmetraje ale maestrului. „Nu l-am cunoscut prea bine pe Sergiu Nicolaescu, dar mătuşa mea, Margareta Anescu, monteur, a fost una dintre colaboratoarele sale apropiate, de bază. Au făcut împreună „Osânda”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Mătuşa s-a prăpădit în urmă cu patru ani”, a spus Bogdan Caragea. „A fost un om extraordinar de dârz. Era cel mai... neamţ regizor român, singurul pe care l-am cunoscut până acum. Ceea ce îşi propunea să filmeze într-o zi filma, de la A la Z, fără niciun fel de rabat. Altfel era un om obişnuit şi chiar cu umor, dar pe platourile de filmare era un mare profesionist”, a mai spus acesta.
Colegă de generaţie cu regretatul regizor, actriţa constănţeancă Ileana Ploscaru a spus, cu regret, că nu a avut posibilitatea să colaboreze cu Sergiu Nicolaescu. „Nu aveam ce să caut în filmele lui, deoarece a pus accentul mai mult pe actori. Nu am auzit să lucreze cu vreo actriţă din Constanţa”, a remarcat Ileana Ploscaru.
Actriţa Teatrului de Stat Constanţa, Dana Dumitrescu, a spus în câteva cuvinte ceea ce ar trebui să gândească orice român care îşi respectă valorile: „Am auzit tot felul de lucruri urâte după moartea lui Sergiu Nicolaescu şi m-au întristat şi ca om, dar şi ca profesionist. Trebuie să avem mult respect faţă de opera, de munca unui om”.
Ultimul omagiu
Trupul neînsufleţit al regizorului va fi incinerat într-un cadru restrâns, în această sâmbătă, de la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Cei care l-au cunoscut i-au putut aduce un ultim omagiu, vineri, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti. Printre aceştia s-au numărat Jojo, Ioan Cărmăzan, Mihai Mălaimare, Sebastian Papaiani, Geo Saizescu şi Petre Roman.
Actorul Mircea Albulescu şi-a luat rămas bun de la Sergiu Nicolaescu, cu ochii în lacrimi, mărturisind că decesul regizorului este „o grea pierdere\" pentru el. „Îmi pare foarte rău. Putea încă să mai lucreze, putea încă să mai dea cel puţin două filme, cum el însuşi mărturisea. Dar uite că prima echipă începe să se risipească: Amza Pellea, Jean Constantin şi aşa mai departe, oameni care au lucrat cu el foarte mult şi care s-au simţit foarte prieteni în acelaşi timp. Îmi pare rău. Dumnezeu să-l odihnească. Şi de acum încolo stăm cuminţi şi ne aşteptăm rândul\", a spus Mircea Albulescu.
Prinţesa Lia a mers, vineri, la Cercul Militar, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu, exprimându-şi cu lacrimi în ochi regretul faţă de pierderea unei valori naţionale.
Sicriul a fost flancat de patru militari din Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul\", iar la căpătâiul acestuia s-au aflat o carte de omagii şi o coroană de flori depusă de soţia regizorului, Dana Nicolaescu, pe a cărei panglică era scris mesajul: „Ştii tu... Elf”.
Controverse
Aşa cum se întâmplă după dispariţia unor personalităţi care au lăsat în urmă nu doar comori spirituale ci şi bunuri materiale, imediat după moartea maestrului Nicolaescu au apărut şi controversele legate fie de dorinţa sa de a fi incinerat şi nu îngropat, fie de presupuşi fii ilegitimi, fie de ambele. Postul de televiziune România TV a prezentat un document prin care este contestată în justiţie decizia privind incinerarea trupului lui Sergiu Nicolaescu. Conform sursei citate, contestaţia a fost depusă la Judecătoria Sectorului 1, de către un presupus fiu nelegitim al regizorului, stabilit în Germania. Solicitantul a depus cu această ocazie şi o cerere de stabilire a paternităţii. Numele presupusului fiu al regizorului nu a fost făcut public.
Contactată telefonic în ediţia de ştiri a Antena 3, Iolanda Nicolaescu, sora regizorului, a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că un document de felul celui invocat de media să fie depus la Judecătoria Sectorului 1. Mai mult, aceasta a declarat că s-a interesat personal la Judecătoria Sectorului 1, şi că i s-a răspuns că nu există depus la registratură un astfel de document. Sora actorului a mai declarat că nu cunoaşte amănunte despre existenţa vreunui fiu nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu şi că, dacă acesta ar exista cu adevărat, ea ar coopera pentru stabilirea paternităţii. Ea a mai afirmat că familia intenţionează să respecte ultima dorinţă a marelui regizor, şi că i-a declarat în nenumărate rânduri că nu doreşte să fie înmormântat pentru că nu-şi doreşte \"să îl mănânce viermii\". Tot sub acest aspect, Iolanda Nicolaescu a mai declarat că în vara lui 2012 Sergiu Nicolaescu i-a spus că i-ar plăcea ca, după incinerarea sa, să ia o parte din cenuşă pe care s-o răspândească deasupra mării.
Chiar Nicolaescu a avut declaraţii contradictorii de-a lungul vieţii, pe tema unor eventuali moştenitori ai săi. Conform jurnalul.ro, într-un interviu acordat ziarului ”Libertatea” în 2010, Sergiu Nicolaescu spunea că este convins că are un fiu. Potrivit unui alt interviu, acordat emisiunii \"Acces Direct\", în 13 decembrie 2011, Sergiu Nicolaescu mărturisea că cel mai mare regret al său este faptul că nu a avut copii.