Deputatul Eugen Nicolăescu a declarat, ieri, că Sănătatea trece în România prin cel mai prost an din 1990 încoace şi că moţiunea simplă depusă nu îl vizează pe ministrul de resort Attila Cseke, ci întreg guvernul. “Attila Cseke este de doar trei luni la conducerea Ministerului Sănătăţii. Moţiunea depusă de PNL pe Sănătate vizează întreg guvernul, de fapt toate cabinetele care au fost în ultima perioadă - Boc I, II, III şi aşa mai departe”, a spus Nicolăescu, la un post de televiziune. Tot ieri, Partidul Conservator a anunţat că susţine moţiunea simplă pe tema sănătăţii şi cere demiterea ministrului Sănătăţii Attila Cseke, pentru “iniţierea unor măsuri care distrug efectiv sistemul sanitar românesc”. Moţiunea va fi citită, dezbătută şi supusă la vot azi, în plenul Camerei Deputaţilor.