Libelulele sunt nişte prădători aerieni feroce, iar un nou studiu susţine că aceste insecte ar putea fi cei mai eficienţi vânători din întregul regn animal. Atunci când pornesc la vânătoare, libelulele au o eficienţă extraordinară, reuşind să-şi ucidă prada în 95% din cazuri. De asemenea, apetitul lor este insaţiabil. Stacey Combes, care studiază biomecanica zborului de libelulă la Universitatea Harvard, a precizat că a observat odată o libelulă, în laborator, mâncând 30 de muşte, una după alta. Şi culmea, ar fi mâncat în continuare, dacă ar mai fi avut hrană disponibilă.

Într-o serie de documente recente, oamenii de ştiinţă au scos în evidenţă caracteristici importante ale sistemului nervos central al libelulelor, caracteristicile ochilor dar şi ale aripilor, care transformă aceste insecte în nişte ucigaşi atât de eficienţi. O echipă de cercetători a determinat faptul că sistemul nervos al libelulei are o capacitate de atenţie selectivă aproape umană, putând să se concentreze asupra unei singure prăzi, în timp ce zboară printr-un roi de insecte similare, la fel cum un om, la o petrecere, poate fi atent la cuvintele unui prieten, estompând zgomotul de fundal. Cercetătorii au identificat un fel de circuit nervos principal compus din 16 neuroni care conectează sistemul nervos central al libelulei la centrul motor pentru zbor, aflat în torace. Cu ajutorul acestui circuit neuronal, o libelulă poate urmări o ţintă aflată în mişcare, calculează traiectoria necesară pentru a intercepta respectiva ţintă şi îşi modifică în mod subtil calea spre ţintă, în funcţie de mişcările acesteia.

Libelulele sunt capabile de acrobaţii aeriene desăvârşite, reuşind să zboare deasupra unui punct fix, să coboare în picaj, să zboare cu spatele sau răsturnate, pot pivota la 360 de grade cu doar trei mici bătăi din aripi şi pot atinge viteze de până la 50 de kilometri pe oră, viteze extreme pentru nişte insecte. La multe insecte, aripile sunt nişte simple extensii ale cutiei toracice şi sunt mişcate în acelaşi timp, prin flexarea întregului torace. La libelule, cele patru aripi transparente şi ultraflexibile sunt ataşate la torace printr-o musculatură individuală şi pot fi manevrate independent una de celelalte, oferind o mobilitate extraordinară în zbor. O libelulă poate rămâne fără una dintre aripi şi tot îşi prinde prada, fără probleme. De asemenea, aparatul vizual al libelulelor este, probabil, cel mai performant din lumea insectelor. Ochii libelulelor sunt compuşi din două sfere gigantice, fiecare dintre ele fiind alcătuită din circa 30.000 de faţete ca nişte pixeli. Deloc surprinzător, o mare parte dintre studiile despre libelule sunt finanţate de armata americană, care recunoaşte în aceste insecte arhetipul pentru drone militare de precizie.