Cel puţin 17 persoane au murit în SUA pe fondul temperaturilor scăzute şi ninsorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel puţin 17 persoane au murit în SUA pe fondul temperaturilor scăzute şi ninsorilor

Externe 18 Noiembrie 2014 / 15:08 249 accesări

Cel puţin 17 persoane au murit în Statele Unite începând de sâmbătă, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute şi ninsorilor care au afectat mare parte din ţară, relatează NBC News. Vremea rece care s-a instalat săptămâna trecută în zona Munţilor Stâncoşi şi în centrul ţării s-a extins în regiunea Midwest, precum şi în nord-est şi centru şi ar urma să mai dureze câteva zile. Valul de frig a venit dinspre Alaska şi Teritoriile de Nordvest din Canada la sfârşitul săptămânii trecute şi a ajuns până în Texas, în sudul Statelor Unite, şi pe coasta Atlanticului, în est, potrivit Serviciului meteorologic. Aproximativ o jumătate din teritoriul SUA este deja acoperit de zăpadă, în condiţiile în care anul trecut, la această dată, se înregistraseră ninsori în doar 12 la sută din teritoriu. Toată jumătatea de est a Statelor Unite se confruntă cu temperaturi cu mult sub media obişnuită pentru această perioadă, conform meteorologilor. Potrivit autorităţilor americane, cel puţin 17 persoane, inclusiv doi adolescenţi, au murit de sâmbătă până luni într-o serie de accidente rutiere provocate de zăpadă şi gheaţă în mai multe state americane, printre care Wisconsin, Missouri, Michigan şi Ohio. Pe de altă parte, un băiat în vârstă de 16 ani care a fost expus la temperaturi extrem de scăzute în weekend a decedat după ce a fost spitalizat în Omaha, statul Nebraska.



12