Cel puțin 29 de persoane și-au pierdut viața, într-un raid aerian în Yemen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel puțin 29 de persoane și-au pierdut viața, într-un raid aerian în Yemen

Externe 01 Noiembrie 2017 / 12:45 724 accesări

Cel puţin 29 de persoane au fost ucise şi alte 17 au fost rănite într-un raid aerian întreprins miercuri asupra localităţii Sahar din nordul Yemenului, a anunţat un responsabil al serviciilor de sănătate al rebelilor houthi, informează miercuri AFP.

Agenţia Saba, aflată sub controlul rebelilor houthi susţinuţi de Iran, a acuzat aviaţia Arabiei Saudite, care intervine militar în Yemen, că s-ar afla la originea acestui bombardament.

Potrivit agenţiei, raidul s-a soldat cu 21 de morţi şi 9 răniţi, toţi civili, în timp ce responsabilul serviciilor de sănătate nu a putut preciza dacă este vorba doar de civili.

Raidul a vizat o piaţă populară din localitatea Sahar, una dintre subprefecturile provinciei Saada, bastion al rebelilor houthi, potrivit celor două surse.

Agenţia Saba a publicat o fotografie în care se pot vedea trupuri sfâşiate şi carbonizate, prezentate ca victime ale bombardamentului de miercuri.

Sursă: Agerpres

Taguri articol


12