Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa, marţi şi miercuri, în inundaţiile provocate de ploile torenţiale care au afectat Istanbulul şi nord-vestul Turciei. Guvernatorul Istanbului, Muammer Guler, a menţionat cel puţin 20 de morţi în metropola turcă, doar în ziua de miercuri, în timp ce bilanţul oficial pe două zile era de 30 de morţi pentru Istanbul şi nord-vestul ţării. Potrivit lui Guler, şase trupuri neînsufleţite au fost descoperite la marginea drumului spre aeroportul internaţional Ataturk, printre vehiculele şi maşinile răsturnate de ape. Apa, care a acoperit autostrada pe aproape un kilometru, a luat camioane staţionate într-o parcare supraterană din cartierul Basaksehir, surprinzînd conducătorii care petreceau noaptea în cabina vehiculului lor, a constatat un fotoreporter al AFP, care a asistat la scoaterea a două corpuri. În afara trupurilor şoferilor de camioane, cadavrul unui agent de securitate din parcare şi cel al unui cioban care locuia în împrejurimi au fost descoperite de echipele de salvare care continuau să lucreze în zonă. Alte şapte cadavre au fost descoperite în cartierul vecin Halkali, unde un microbuz ce transporta muncitori în domeniul textil a fost surprins de inundaţie. Microbuzul a fost acoperit de apă dintr-o dată şi şapte dintre pasageri şi-au pierdut viaţa, a declarat, la postul de televiziune CNN-Turk, Guler, care a adăugat că alte trei persoane, aşezate în partea din faţă a vehiculului, reuşiseră să iasă din el. Guvernatorul metropolei ce numără 12,5 milioane de locuitori a menţionat de asemenea că au fost descoperite două cadavre într-o pivniţă a unei uzine textile din Halkali şi că pe unele artere principale din Istanbul, nivelul apei atinsese un metru!
Şase elicoptere ale armatei participă la evacuarea persoanelor blocate de inundaţii, a afirmat Guler, care a precizat că toate persoanele care s-au urcat pe acoperişurile vehiculelor lor, pe drumul către aeroport, au fost salvate. Preşedintele Abdullah Gul, citat de Anatolia, a descris catastrofa ca fiind ”cea mai gravă inundaţie pe care a cunoscut-o Istanbulul” şi a dat asigurări că toate structurile de stat sînt pregătite. În mai multe cartiere, inundaţiile au dus la jafuri, a informat Anatolia. Pagubele cauzate de inundaţie sînt evaluate la 48-50 de milioane de euro, a afirmat vicepreşedintele societăţii de asigurări Axa Sigorta, Ali Erlat. Aproape 900 de pompieri şi echipe de salvare ale apărării civile, la bordul a circa 220 de vehicule şi 30 de bărci pneumatice sînt mobilizaţi pentru a salva persoanele aflate în dificultate, a afirmat Primăria Istanbulului, care a menţionat peste 1.000 de persoane salvate, de la începerea inundaţiilor. Marţi, trei persoane şi-au pierdut viaţa la periferia Istanbulului şi alte şapte în provincia vecină Tekirdag, în urma inundaţiilor, în timp ce o furtună în Marea Neagră a provocat naufragiul unui cargou cambodgian. Ploile torenţiale urmau să se deplaseze către est şi să piardă progresiv din intensitate, dar noi intemperii puternice sînt aşteptate la Istanbul, vineri şi sîmbătă.