Cel puţin 98 de persoane arestate în cursul protestelor de la Chişinău au fost eliberate, a anunţat, ieri, Departamentul Penitenciarelor din R. Moldova. Potrivit departamentului, la Penitenciarul 13 din Chişinău au fost încarcerate 106 persoane, între care patru minori. În prezent, în Penitenciarul nr. 13 rămîn în stare de arest preventiv opt persoane suspectate de săvîrşirea aceloraşi infracţiuni.
Procuratura R. Moldova a finalizat, marţi, procesul de revocare a măsurilor luate împotriva participanţilor la protestele de la 7 aprilie, demarat joi, ca urmare a cererii preşedintelui Vladimir Voronin. ”Concomitent, procurorii moldoveni au depus 32 de recursuri prin care au solicitat suspendarea executării pedepselor administrative în privinţa persoanelor arestate în urma acestor evenimente, pînă la examinarea cazurilor la Curtea de Apel”, se arată în comunicat. Procuratura anunţă, de asemenea, că ”în arest se mai află doar organizatorii acţiunilor de dezordine în masă, precum şi persoanele cu antecedente penale”, fără să facă alte precizări. Decizia de demarare a procesului de revocare a măsurilor luate împotriva participanţilor la protestele de la 7 aprilie a fost luată joi, după declaraţia preşedintelui Voronin, care a cerut ”sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest stradal”. Procuratura R. Moldova estima, joi, într-un comunicat, că sub incidenţa acestor acţiuni s-ar afla majoritatea persoanelor arestate în timpul protestelor. Aceasta anunţa, de asemenea, că procurorii vor face recursuri la deciziile instanţelor, solicitînd încetarea procedurilor administrative împotriva participanţilor la protestele de la 7 aprilie.
Între timp, filiala din R. Moldova a Comitetului Helsinki (CHDOM) a adresat o cerere procurorului general Valeriu Gurbulea, prin care solicită iniţierea cercetării penale în cazul ministrului de Interne, Gheorghe Papuc, şi demiterea acestuia. CHDOM argumentează că ministrul trebuie demis din cauza acţiunilor cu caracter violent produse la Chişinău, în 7 aprilie, soldate cu zeci de răniţi şi daune la sediile Parlamentului şi Preşedinţiei. ”Cunoscînd bine faptul că în 7 aprilie va avea loc un protest de amploare, ministrul era obligat, conform statutului şi funcţiei pe care o deţine, să ia toate măsurile pentru asigurarea ordinii publice, evitarea contravenţiilor şi infracţiunilor. Mitingul care s-a desfăşurat nu trebuia să aibă loc, deoarece, aşa cum afirmă autorităţile, au existat informaţii că se pregătea o lovitură de stat şi de aceea era necesară intervenţia poliţiei pentru a preveni o asemenea infracţiune. Ministrul Papuc nu a dat ordinele necesare, nu a implicat serviciile operative şi le-a permis tuturor doritorilor să ia parte la acţiunile cu caracter violent”, subliniază organizaţia, acuzîndu-l pe ministru şi de ”vînătoarea de oameni care a urmat protestelor”.
Tinere arestate la Chişinău, puse să facă flotări şi genuflexiuni dezbrăcate, în faţa poliţiştilor
Cel puţin şapte fete reţinute de poliţia moldoveană în noaptea de 7 spre 8 aprilie au fost supuse unui tratament degradant în incinta Comisariatului General de Poliţie (CGP), susţine avocata lor, Lilia Prodan, citată ediţia online a ”Jurnalului de Chişinău”.
Potrivit avocatei, tinerele au fost aduse la CGP şi dezbrăcate complet, în prezenţa a şapte poliţişti, pentru a fi percheziţionate. Le-au ţinut în pielea goală mai bine de o oră, timp în care le-au pus să facă flotări, aşezări, să ţină mîinile după cap. Poliţiştii le-au înjurat de mama focului, folosind la adresa lor cele mai înjositoare cuvinte, afirmă avocata lor. Ea susţine că şase dintre fete nici nu au fost la protestele din 6-7 aprilie. Tinerele veniseră la Chişinău de la Cahul, împreună cu alte persoane, pentru a participa la proteste, dar pentru că microbuzul a ajuns tîrziu în capitală, au decis să se întoarcă fără a mai merge în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Microbuzul în care se aflau a fost oprit de poliţişti şi redirecţionat spre CGP. Acolo, toţi cei 30 de pasageri au fost coborîţi şi arestaţi. ”Pe băieţi, poliţiştii i-au bătut. Împotriva fetelor însă s-a găsit un tratament special”, spune Prodan, precizînd că una dintre reţinute, care a încercat să se împotrivească, a fost lovită de oamenii legii. ”Clientele mele mi-au povestit că tînăra avea piciorul frînt şi multiple vînătăi şi zgîrieturi pe corp. Probabil că a fost tîrîtă pe jos”, a explicat avocata. Tot ea susţine că după o zi şi jumătate de detenţie în CGP, fetele, împreună cu alte persoane reţinute în acea seară, au fost transportate la comisariatul de poliţie din Drochia. ”Înainte de a urca în camionul Departamentului Instituţiei Penitenciare, tinerii au fost hrăniţi pentru prima dată de cînd se aflau în arest. Li s-a dat cîte o bucată de pîine şi un ou. Produsele însă erau alterate, pentru că tot drumul pînă la Drochia fetele şi băieţii au vomitat. Erau atît de murdari, încît cei de la Drochia nici nu au vrut iniţial să îi primească”, susţine jurista, subliniind că la Drochia, cei arestaţi au avut parte de un tratament mult mai uman.
La cinci zile de la reţinere, multe dintre fetele arestate au fost eliberate. Ina, fata bătută de poliţişti, a fost însă ţinută în arest preventiv zece zile. Din informaţiile pe care le deţine Lilia Prodan, tînăra nu a fost examinată de medic. După ce au fost puse în libertate, tinerele au încercat să-şi facă expertiza medico-legală, dar medicii legişti din Cahul refuză să le examineze.