Cel puţin cinci copii au murit ieri în Siria, majoritatea în urma unor raiduri aeriene ale armatei asupra unor clădiri din Alep. Aviaţia regimului Bashar al-Assad a lovit centrul oraşului din nord, care este, de mai bine de două luni, teatrul unei bătălii crâncene între soldaţi şi rebeli, ucigând cel puţin cinci persoane, printre care trei copii din aceeaşi familie, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Raidul a vizat două imobile din cartierul Maadi, din centrul istoric al oraşului Alep, unde se află numeroşi rebeli. Potrivit OSDO, mai multe persoane au fost rănite iar altele se află sub dărâmături. Organizaţia neguvernamentală a afirmat, de asemenea, că o fetiţă şi-a pierdut viaţa în urma unor raiduri aeriene asupra unui alt cartier din Alep. Totodată, lupte şi bombardamente s-au înregistrat în cartiere din Damasc, Deir Ezzor, Homs, Hama şi Deraa, unde un copil în vârstă de 5 ani a fost ucis de tiruri ale forţelor regimului.