O avalanşă a provocat moartea a cel puţin şase persoane, în această dimineaţă, în Everest, probabil şerpaşi nepalezi care pregăteau accesul pe vârf cu puţin timp înainte de începutul sezonului de ascensiuni, potrivit AFP. "Salvatorii au recuperat deja patru cadavre şi încearcă să extragă alte două, care sunt îngropate în zăpadă", a declarat Ang Tshering Sherpa, preşedintele Asociaţiei de alpinism din Nepal. Avalanşa s-a declanşat la ora locală 06.45 (04.00 ora României), la aproximativ 5.800 de metri altitudine, într-o zonă supranumită "popcorn field", care duce la gheţarul Khumbu. "Numeroşi alpinişti sunt răniţi", a precizat el, fără a oferi cifre. Un oficial din cadrul Ministerului Turismului, a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că victimele sunt de origine nepaleză şi pregăteau accesul către culme înainte de vârful sezonului, care începe la sfârşitul lui aprilie. "Ştim că 14 alpinişti nepalezi duceau echipamente şi bagaje în această zonă, dar nu ştim deocamdată câţi dintre ei au fost afectaţi", a declarat el. Un oficial din cadrul unei agenţii de alpinism americane a declarat pentru CNN că avalanşa s-a produs în timp ce şerpaşii pregăteau accesul pentru alpinişti.