Cel puţin trei imigranţi, inclusiv un copil, au murit după ce o ambarcaţiune de lemn în care erau zeci de persoane s-a scufundat luni în largul insulei elene Rhodos, informează Associated Press. Potrivit Pazei de Coastă elene, în ambarcaţiune erau cel puţin 83 de imigranţi. Autorităţile grece caută supravieţuitori. Cel puţin trei corpuri au fost recuperate, iar zeci de persoane au fost salvate, 23 fiind spitalizate. Site-ul de ştiri Rodiaki a prezentat imagini cu ambarcaţiunea de lemn scufundată parţial în apropierea Insulei Rhodos. În alte incidente, aproximativ 1.000 de persoane s-au înecat săptămâna trecută în Marea Mediterană în încercarea de a ajunge din nordul Africii în Italia. "Este un bilanţ aproape la fel de mare precum cel din naufragiul Titanicului şi de 31 de ori mai mare decât în cazul vasului de croazieră Costa Concordia", a declarat Sarah Tyler, purtătorul de cuvânt al filialei din Catania a organizaţiei Salvaţia Copiii.