15 Ianuarie 2025, 20:00
Cel puţin o persoană a murit după ce un bărbat a deschis focul, astăzi, în campusul Colegiului universitar Wayne din statul american Carolina de Nord, informează CNN. Autorităţile au securizat campusul Colegiului universitar Wayne, situat în Goldsboro (Carolina de Nord). Un suspect de sex masculin este căutat activ de poliţie. O persoană a fost împuşcată mortal în Biblioteca centrală a campusului universitar. "Campusul este închis. Nu este un exerciţiu; nu părăsiţi clădirile în care vă aflaţi!" - este mesajul postat pe site-ul instituţiei de învăţământ.