Cel puţin o persoană a murit, iar alte zece au fost rănite la Istanbul, noaptea trecută, în cursul unor confruntări violente dintre manifestanţi şi poliţie. "Doi civili au fost răniţi, unul dintre care se află în stare gravă. De asemenea, au fost răniţi opt poliţişti la Okmeydani", un cartier în zona estică a Istanbulului, a anunţat guvernatorul capitalei Turciei, Huseyin Avni Mutlu. El a adăugat că bărbatul care ieri a fost grav rănit, a murit la spital. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, tatăl unui copil, se afla la funeraliile unei rude când a fost atins întâmplător de gloanţe ale poliţiei, care a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă împotriva câtorva zeci de contestatari. Anunţul cu privire la moartea acestui tânăr a provocat un nou val de violenţe la Okmeydani. "Sunteţi asasini", "Statul criminal a luat viaţa unui alt om!", scandau peste 400 manifestanţi, în apropierea spitalului unde a murit Ugur Kurt. De la accidentul din Soma, cea mai gravă catastrofă industrială din ţară, Guvernul condus de AKP şi angajatorul, Soma Kömür Isletmeleri, sunt acuzaţi de o parte a populaţiei şi de editorialişti că au neglijat condiţiile de securitate în mina de cărbune. În timp ce premierul turc urmează să-şi prezinte în zilele următoare candidatura la alegerile prezidenţiale, autorităţile încearcă să calmeze situaţia, pentru a nu le permite manifestanţilor să submineze puterea.