Cele mai grave păcate în fața lui Dumnezeu. Le-ai comis cel puțin o dată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele mai grave păcate în fața lui Dumnezeu. Le-ai comis cel puțin o dată

Social 15 Iulie 2016 / 07:56 3104 accesări

Cu toate că ne dorim să fim buni creștini, porniri spre păcat există în fiecare dintre noi, așa că e cu neputință să nu încălcăm din când în când Cuvântul lui Dumnezeu. Deși există greșeli grave, iar altele nu atât de grele, toate au acelaşi efect nedorit - ne îndepărtează de Divinitate şi ne lasă fără ajutor. Păcatele cele mai mari și mai greu de vindecat sunt, după cum spune Biserica, cele împotriva Duhului Sfânt, în care omul neagă autoritatea lui Dumnezeu. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Eugen Tănăsescu, a explicat pentru ”Telegraf” care sunt acestea și de ce sunt considerate ele a fi păcate grele. ”Aici intră apostazia (lepădarea de credință, ateismul), indiferentismul religios, care e o formă gravă de păcat - atunci când omul e indiferent. Hula împotriva lui Dumnezeu e tot o formă de a nega autoritatea Lui”, a precizat părintele. Cu alte cuvinte, deși Scriptura spune că Dumnezeu e iubire și este dispus tot timpul să reintre în comuniune cu noi ori de câte ori greșim, atunci când omul Îi întoarce spatele, nu mai poate beneficia de iertare. Și asta nu pentru că nu i s-ar da, ci pentru că omul nu o mai cere. ”În general, respingerea lui Dumnezeu este o problemă nu pentru că Dumnezeu nu ar vrea să fie în comuniune cu tine, ci pentru că tu nu vrei să fii în comuniune cu El. Relației dintre noi și El nimic nu îi stă împotrivă decât noi înșine”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Potrivit lui, există și o altă formă de a submina autoritatea Lui Dumnezeu. Se întâmplă atunci când, cu toate că nu Îi negăm existența, repetăm la nesfârșit aceleași păcate, contând pe faptul că El ne iartă în permanență. ”Vorbim de situații în care omul consideră că Dumnezeu Îi este supus lui, adică omul Îl transformă pe Dumnezeu într-un sclav și crede că Îl are la degetul mic, pe principiul ”Iartă-mă că eu tot am de gând să fac”“, a spus părintele Tănăsescu. Biblia condamnă orice viziune a vieții de tip egocentric, în care oamenii se autoidolatrizează. ”Atunci când omul se pune pe el în centrul creației, apare și tendința unor oameni de a se transforma în Dumnezeul altor oameni. Sunt acei oameni care vor să fie ei Dumnezeu”, potrivit preotului.

Taguri articol


12