Cele mai importante proiecte ale Dobrogei, adoptate în ședința solemnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele mai importante proiecte ale Dobrogei, adoptate în ședința solemnă

Administrație 24 Octombrie 2018 / 17:51 961 accesări

Centenarul Marii Uniri și împlinirea a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă au fost sărbătorite la Constanța printr-un eveniment memorabil ce a avut loc la Constanța. Consiliul Județean Constanța și Consiliul Județean Tulcea s-au reunit miercuri, 24 octombrie, într-o emoționantă ședință solemnă. Cu această ocazie, a fost adoptat și semnat un Act de promisiune civică, prin care reprezentanții celor două județe și-au luat angajamentul de a-și acorda sprijin reciproc în realizarea unor proiecte comune, de anvergură, în vederea dezvoltării regiunii Dobrogea. „Prin acest Act de promisiune civică ne asumăm să netezim, pentru cei care vin după noi, drumul către o Românie modernă și unită”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu. La rândul său, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și-a exprimat convingerea legată de faptul că cele două județe se vor ajuta reciproc, indiferent de condiții. „Trebuie să fim siguri că, oricare ar fi necesitățile județului Tulcea și oricare ar fi dorințele Constanței, ne vom da mâna și ne vom ajuta. Două voci sunt mai puternice decât una singură. Frații se ajută între ei”, a declarat Teodorescu.

Actul de promisiune civică adoptat de cxele două consilii județene și semnat de președinții celor două foruri presupune acordarea sprijinului reciproc în realizarea următoarelor obiective:

- construirea drumului expres Constanța-Tulcea-Brăila

- construirea Spitalului Regional Constanța

- modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare

- construirea podului suspendat peste Dunăre care leagă localitățile Jijila (jud Tulcea) și Brăila

- modernizarea Aeroportului „Delta” Tulcea

- modernizarea Portuli Tulcea

- construirea brandului „Dobrogea”

Actul a fost semnat în trei exemplare. Unul va fi păstrat în Sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, al doilea exemplar va rămâne la Consiliul Județean Tulcea, iar al treilea exemplar va fi depus la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Taguri articol


12