Cele mai mici salarii din ţară, în HoReCa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele mai mici salarii din ţară, în HoReCa

Economie 07 Februarie 2014 / 00:00 907 accesări

Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie, faţă de luna anterioară, cu 110 lei (6,7%), la 1.760 lei, ca urmare a acordării de prime, cele mai mari câştiguri, de 4.515 lei, fiind înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici, 940 lei, în hoteluri şi restaurante, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net, faţă de noiembrie, în sănătate şi asistenţă socială (1,8%), respectiv în administraţia publică (1,1%) ca urmare a acordării de prime ocazionale ori de sume din alte fonduri. În învăţământ, câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere cu 3,7%, fiind influenţat de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare. Comparativ cu decembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,7%, potrivit INS.



12