Cele mai multe doze de vaccin antigripal din țară, la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Imunizați-vă!

Cele mai multe doze de vaccin antigripal din țară, la Constanța!

Sănătate 05 Decembrie 2017 / 17:16 877 accesări

Ministerul Sănătății (MS) a anunțat că a început livrarea celor un milion de doze de vaccin gripal în teritoriu, conform anunțului furnizorului de vaccin către ministerul de resort. Contractul încheiat cu câștigătorul licitației de achiziție prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la Direcțiile de Sănătatea Publică (DSP). În acest context, vor fi livrate vaccinurile către DSP Constanța (91.170 de doze), București (36.630 de doze), Ilfov (6.520 de doze), Călărași (20.207 de doze), Giurgiu (5.215 de doze), Teleorman (17.780 de doze), Buzău (23.487de doze) și Prahova (43.465 de doze), urmând ca în cel mai scurt timp procesul de distribuire a vaccinului să fie finalizat la nivel național. ”Pentru a evita în viitor situațiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin gripal, MS a încheiat, pentru prima oară, un acord-cadru pentru o perioadă de doi ani. De altfel, MS încheie acorduri-cadru pentru toate tipurile de vaccin. Anul acesta, MS va achiziționa peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu față de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc”, potrivit MS. Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat pentru această perioadă. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinic, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 83.563, cu 3.7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (86.996) și cu 7.6% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79.895).



12