Cele mai multe sectoare de plajă libere, în Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A început licitația pentru plajele de pe litoral

Cele mai multe sectoare de plajă libere, în Năvodari

Justiție 21 Mai 2015 / 00:00 3031 accesări

În mijlocul verii, când litoralul va deveni neîncăpător pentru cei veniți din toate colțurile țării și chiar din lume, turiștii vor avea mai multe locuri de plajă amenajate. Administrația Bazinală de Apă „Dobrogea-Litoral” (ABADL) a scos la licitație, ieri, 43 de sectoare de plajă de pe litoralul românesc al Mării Negre. Dintre acestea, cele mai multe se află în Năvodari (17), semn că, până acum, zona nu prea a fost atractivă pentru investitori. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul și faptul că, din punctul de vedere al prețurilor, plajele din Năvodari ar putea fi mai accesibile pentru cei care nu își permit vacanțe în stațiunea Mamaia. Cele mai multe dintre plajele din Năvodari scoase la licitație se află în vecinătatea taberei de copii din oraș. „Eu am ales să licitez pentru un sector de plajă din Năvodari pentru că vreau să investesc într-o zonă aflată în plină dezvoltare. Intenționez să deschid un centru mare de agrement, în cadrul căruia să le ofer turiștilor posibilitatea de a face sporturi nautice”, a spus unul dintre ofertanții care au licitat pentru un sector de plajă din Năvodari.

PLAJE LIBERE ȘI ÎN ALTE STAȚIUNI Multe locuri de plajă au fost licitate și în stațiuni precum Mamaia (7) și Eforie Sud (6), dar și în alte stațiuni din sudul litoralului. „Pentru un metru pătrat de plajă, prețul de pornire este cuprins între 1,2 și 12 lei, în funcție de zona în care se află. În cazul sectoarelor de plajă din Năvodari, termenul de închiriere este de trei ani, iar celelalte sectoare sunt închiriate pentru 10 ani”, a explicat purtătorul de cuvânt al ABADL, Marieta Iorga. La deschiderea ofertelor s-au prezentat 15 agenți economici. Conform procedurilor, rezultatele licitației vor fi publicate, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare. Potrivit legii, operatorii care au primit în administrare sectoare de plajă nu au dreptul să le subînchirieze altor agenți economici. Totuși, în ultimii ani, operatorii au găsit modalități prin care să mascheze această practică interzisă.

Taguri articol


12