Hashtag-urile sunt etichete folosite pe reţeaua de microblogging Twitter pentru a grupa postările cu subiect comun. „egypt” şi „tigerblood” sunt cele mai populare subiecte ale anului 2011. Primul este legat de protestele din Egipt petrecute în primăvară, în vreme ce al doilea face referire la o declaraţie făcut de actorul american Charlie Sheen după ce a fost dat afară din distribuţia serialului „Two and Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate”: „Din colţii mei picură sânge de tigru”. Imediat după această declaraţie, Charlie Sheen şi-a făcut cont pe reţeaua de micro-blogging Twitter şi a adunat un milion de abonaţi în 24 de ore. Cele mai populare şapte hashtag-uri sunt în ordine: egypt, tigerblood, threewordstoliveby, idontunderstandwhy, japan, improudtosay şi superbowl.