Cele mai reclamate hipermarket-uri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele mai reclamate hipermarket-uri

Eveniment 10 August 2011 / 00:00 835 accesări

Hipermarketurile Carrefour, Kaufland, Real, Praktiker sunt în topul listei cu reclamaţiile primite de la consumatori în legătură cu produsele cumpărate, a spus ieri preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu. Potrivit preşedintelui ANPC, în primul semestru al acestui an au fost înregistrate 1.033 de reclamaţii care vizează produsele achiziţionate din supermarketuri şi hipermarketuri. Cerbulescu a precizat că, dintre acestea, 51% au fost întemeiate, 34% fiind soluţionate amiabil. Pe primul loc în topul acestor reclamaţii se află Carrefour, cu 151 de sesizări, urmat de Kaufland - cu 143, Real - cu 122, Praktiker - cu 63, Dedeman - 58, Auchan - 57 şi Rewe - cu 53. Cerbulescu a precizat că în aceste magazine se comercializau produse la promoţie, cum ar fi pachete de opt bucăţi plus două gratis, la care preţul produsului achiziţionat separat, la bucată, era mai mic decât reieşea cel din promoţie. O altă neregulă pe care au sesizat-o reprezentanţii ANPC se referă la prezentarea produselor sub o altă denumire decât cea dată de producător, inducând în eroare consumatorii asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor.

Taguri articol


12