Cele şapte zile ale companiei Microsoft

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele şapte zile ale companiei Microsoft

Monden 16 Noiembrie 2006 / 00:00 638 accesări

Dumnezeu a avut nevoie de şapte zile pentru a crea lumea, iar legătura cu cele sfinte a celui mai mare producător de soft din lume este răgazul tot de o săptămînă pus la dispoziţia Microsoft pentru a publica o serie de informaţii privind sistemul de operare Windows. Obiectivul este de a se conforma reglementărilor concurenţiale europene.

Comisia Europeană şi Microsoft sînt implicate într-o dispută legală privind sistemul de operare Windows, din anul 2004, cînd autorităţile de la Bruxelles au sancţionat Microsoft cu o amendă de 500 de milioane de euro, acuzînd compania de practici anticoncurenţiale, ce au limitat interoperabilitatea diferitelor pachete de software. Micrososoft a prezentat Comisiei documentaţia solicitată în iulie 2005, dar Executivul a decis că informaţiile sînt incomplete. În iulie 2006, Comisia a aplicat Microsoft o amendă suplimentară, în valoare de 280 de milioane de euro, pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în hotărîrea din 2004.

Taguri articol


12